Ma uit la maini cu o precisa mirare:
Ce curbe taioase imi alcatuiesc degetele!?!
Ce costum straniu imi imbraca sufleul!?!
Prizoniera a lumii acestea in costumul acesta ciudat.
Trupul meu nu e decat celule alcatuite laolalta
sa nu-mi lase sufletul despuiat.
Cand voi fi imbatranit imi voi lasa costumul
Sa mi-l jeleasca altii
Si voi cutreiera neoprita de nimic
In inima luminii neintinate.
Suflet de artist prins intre lumea visarii si cea de dincolo,
Atunci abia te vei fi odihnit un pic
Inainte de a o lua, fara chef,
De la capat!

S-a trezit ca la aproape 30 de ani nu mai avea nici o prietena. Una dintre ele s-a casatorit prin tari straine, alta s-a maritat cu un nesuferit si acum o evita pe cat posibil din cauza lui; ultima a ales sa ramana la stadiu de rasfatata si copilaroasa egocentrica.
Si se intreaba : cum sa-mi fac o “best-frend”? Cum poate sa aiba increderea aia naiva a adolescentului nefript de experiente neplacute, si sa se aventureze intr-un carusel al unei relatii? De unde increderea si energia si timpul necesar?
Mai e si chestia aia cu motivatia. De ce sa-ti mai faci prieteni? Nu poti sa nu te intrebi…ce subiecte de conversatie ai mai putea avea cu un necunoscut si pana unde ai putea sa te deschizi cu confesiunile. Oare nu ar rade pe infundate de fata cu altcineva despre durerile, tabieturile sau secretele tale? Poate nu ar fi decat un concurs de obligatii si cadouri “eu o sa ii iau acum o camasa destul de scumpa -pentru ca pentru mine prietenia este pretioasa- ca de ziua mea sa imi ia si mie ceva cel putin la fel de scump.
Mai e si lipsa de o fundatie solida, fara sa te lege un trecut indepartat, amintiri sau evenimente pe baza carora sa relationezi. Morala la asta ar fi sa iti pastrezi vechii prieteni asa cum sunt, altii cu siguranta nu ar fi mai buni - doar suntem oameni- departe de a fi perfecti!
Pana una alta ea se grabeste sa faca o cariera si e preocupata sa sa fie ocupata, se adanceste si mai tare in izolare intr-un mod stangaci.

Tot butonand netul de joculetze usoare si lejere am gasit asta :

http://jocuri.itbox.ro/categorii/Logice/Gridlock.html

mi-am prins nasul la nivelul 22 si astept de la voi solutii si rezolvari!!! HEEEELLLPP!!!!

Dau leapsa lui Arhi

Va aduceti aminte cand a fost ultima oara cand ati fost linistit, relaxat, dintr-o dimineata insorita care miroase a cafea buna si a suc de portocale, si in care iti citesti ziarul, sau mailul, degajat, fara a fi presat de timp, de ceas, de mormanul de hartii ce trebuiesc rezolvate asa, repede, la prima ora?!!!?

Cand  ai programat o zi de leneveala, fara sa te gandesti ca daca tu nu ai face toate cele cate sunt de facut, lumea s-ar darama???  Te-ai oprit vreodata sa te gandesti ca nu  ai mai savurat o inghetata in aer liber, sau sa te plimbi pur si simplu in parc de un zilion de ani?

Ma gandesc ca lumea s-a prins prea tare in cercul asta al necesitatilor, si uitam ca scopul pentru care noi ne ducem la munca este acela de a procura mijloace ca sa ne simtim bine. Dar acum lumea are si alte nevoi: trebuie sa ai masina si, daca ai,  iti trebuie una noua, iti trebuie renovat apartamentul si apoi te hotarasti ca vrei la casa si cel mai trist este ca undeva in toate aceste nimicuri, pierdem clipa aia perfecta cand miroase a cafea proaspata dimineata sau cand te trezesti langa cel pe care il iubesti si ai putea sa-l trezesti cu un rasfatat mic dejun dar nu poti pentru ca nu trebuie sa intarzii la hartoagele alea nenorocite.

Am senzatia ca lumea a intrat intr-o cursa contracronometru data doar de evolutia ei - care , din punctul meu de vedere - nu este tocmai o evolutie pozitiva. Suntem cu mintea totdeauna la problemele care ni le creem singuri, si  cel mai important am uitat sa vedem jumatatea plina a paharului.

Poate ar fi cazul sa ne oprim, asa, pentru o ora macar si sa ne gandim la cele cate am realizat, la ceea ce avem - sau nu - si cel mai important: la toate lucrurile bune ce urmeazasa ni ne intample; sa le constientizam si, atunci cand e necesar, sa nu uitam sa savuram clipa pentru ca lucrurile bune vin in fiole mici.

Sunt unul din oamenii care s-a lasat de fumat. M-am lasat de fumat de 2 ori. M-am lasat si m-am reapucat cu aceeasi minte necoapta, de adolescent rebel.

Nici macar nu pot sa spun ca nu mi-a placut sa fumez; nu imi place sa pozez in diafana; chiar si acum, dupa aproape 4 ani mai am momente (!!!) cand simt acut nevoia sa aprind o tigare.

Dar nimic in lume - nici macar slabiciunea mea - nu ma va mai face sa fumez iar.

Ma simt mult mai bine, dintii nu-mi mai sunt galbeni ca si cum ar fi bolnavi. La lista as mai putea adauga ca nu mai gafai cu plamanii in pioneze, ca nu mai cheltui o caruta de bani pe ele. Am facut socoteala asa - in mare - ca as fi fumat pana acum o Dacie, una buna.

Ca sa punctez un alt lucru, in favoarea nefumatorilor, am sa va spun o poveste ce mi s-a intamplat zilele astea. Din cauza unor motive ce nu merita explicate, m-am suit intr-un maxi-taxi aglomerat. Norocul meu cel mare a fost ca am gasit repede loc liber. In tot vacarmul ala de oameni, frane, statii : o tipa - superba, imbracata dupa ultimele linii in moda, machiata, aranjata - ce mai - mie ca fata mi se scurgeau ochii, se apleaca asupra mea sa faca loc unei dudui nu foarte familiara cu curele de slabire. Din momentul ala sa dus draq tot machiajul si sulimeneala, tricoul ei de la channel: putea a tigari de zicei ca fumeaza Carpati fara filtru. Atunci m-am intrebat: oare cum e sa saruti o scrumiera?

Inteleg ca e greu sa te lasi de fumat, dar de ce sa te apuci? De ce sa cunosti senzatii - care nu sunt cine stie ce - daca stii ca nu-ti poti stapani ispitele. Si in momentul in care o faci si apuci pe calea “pierzaniei” ce motivatie ai gasi, suficient de puternica, sa te lasi de fumat? Si, ca sa joc si ca avocat al diavolului, de ce ai face-o?

Somnoros m-a taguit.

Si ca sa-i raspund :

Dau taggul mai departe lui Quinzelle

Ma gandeam saptamana asta sa scriu un subiect foarte eleborat despre condamnarea la moarte.
Pentru ca am descoperit un site foarte stufos al americanilor, care au peste 25 de state in care exista pedeapsa cu moartea, www.deathpenaltyinfo.org in care sunt expuse cazuri si situatii pro si contra cat si legislatie. Incepusem articolul ca fiind hotarat anti. Nu exista nimeni pe lumea asta sa aiba drept de viata si la moarte asupra altei persoane - mai ales in State unde exista atat de bine stipulat in drepturile omului: dreptul la viata.
Vroiam sa mai argumentez si cu cazuri in care au fost executati oameni nevinovati :
Larry Griffin a fost executat in Missouri
Ruben Cantu din Cameron
Willingham si Carlos de Luna au fost executati in Texas.
In toate cazurile au aparut noi probe ce arunca un mare semn de intrebare asupra vinovatiei celor condamnati.
Cum mai poti repara ceva? Cum poti sa te uiti in ochii familiilor celor executati pe nedrept? Am vazut o poza cu un judecator ce zambea stralucitor din scaunul lui de piele…ca si cum ar avea puteri de zeu - privind zeflemitor asupra celor de rand, asupra muritorilor. Si cand te gandesti ca noi ii lasam sa aiba - le atribuim - asemenea puteri.
Apoi ma gandeam : Pana unde se poate merge ? Cred ca e bine  in Romania ca nu este in vigoare pedeapsa cu moartea. In sistemul nostru juridic,  se comit erori grave dar e bine ca nu ne bagam si asupra dreptului la viata. E putin acceptabil -dar remediabil- sa condamni pe nedrept un om, dar ii lasi dreptul la viata – chiar daca va trai tot restul zilelor dupa gratii.
Apoi a aparut o stire la televizor: un om si-a omorat fosta sotie si copilul de 12-13 ani care locuia cu mama lui, pe motiv ca ea si-a refacut viata alaturi de altcineva. Recunostea nonsalant ce a facut. Ii pare nespus de rau - senin - ca si cum le-ar fi facut un cadou. Si atunci te intrebi: oare astia sunt oameni??? Adica mai trebuiesc ei tratati ca niste indivizi?
Nu se mai pune problema executarii unor oameni care cred in principii - cum este povestea personajului principal din Padurea spanzuratilor a lui Rebreanu, sau celor care au fost la locul nepotrivit in timpul nepotrivit, sau care, intr-o anumita conjunctura au actionat altfel decat normal.
Ceea ce am vazut la stiri e pur si simplu un act de o cruzime care nu face parte din natura rationala ce ne delimiteaza de celelalte animale. Pe ei - mama si copilul acela - cine ii mai aduce inapoi? Sa fie oare mai bine “dinte pentru dinte” sau sa “intoarcem si celalalt obraz”???

Ma plimbam ieri prin parc impreuna cu Adoratul meu si pe o banca : un el si o ea. El - serios, cu privirea in pamant, mi s-a parut ca-i venea sa planga. Ea - plangand linistit - daca nu-i vedeam lacrimile as fi zis ca e ingandurata. In trecere, am auzit vag ceva reprosuri venind din partea ei referitor la comportamentul lui.
Eu: “Saraca de ea! Ce porci sunt barbatii - se poarta ca niste cizme si apoi au nevoia de a fi iertati!” - pentru ca altfel nu mi-as fi explicat privirea spasita si suparata a lui.
Adoratul: “El ii da papucii!!! Dixit! Ma pricep destul de bine la asta! ”
Si de ieri nu imi pot scoate din minte cuplul acele ciudat care se hotarase sa-si rezolve problemele in vazul tuturor. El chiar i-a dat papucii ei sau ea l-a iertat? Oare cine a avut dreptate? Eu sau Adoratul.
Parca am face parte din aceleasi coordonate vorbind o alta limba. Nu inteleg de ce s-au inventat limbaje care, desi spun un lucru, inseamna de fapt cu totul si cu totul altceva. Ca de pilda: “nu esti tu de vina” - atunci cand vrem sa rupem o relatie - “sunt eu”, sau “ar trebui sa ne vedem si cu alte persoane” - ar insemna - “eu deja ma mai vad si cu altcineva! nu vrei sa o faci si tu?” Sau o alta chestie mai generala: in vizita la cineva te intreaba gazda: “o cafea un cico ceva?” si musafirul : “nu multumesc, nu trebuie sa va deranjati!” cand musafirul e lesinat de urcarea celor 7 etaje fara lift ii crapa capul de sete.
De unde si pana lunde limbajul asta!!! Este chiar necesar? Sau sinceritatea este acum o explicatie a proastei cresteri?
Si chiar si asa!!! Nu ajungi un pic paranoia sa te intrebi de fiecare data cand vorbesti cu cineva daca a vrut sa spuna ce a spus sau de fapt vorbeste “limbajul”.