Sunt unul din oamenii care s-a lasat de fumat. M-am lasat de fumat de 2 ori. M-am lasat si m-am reapucat cu aceeasi minte necoapta, de adolescent rebel.

Nici macar nu pot sa spun ca nu mi-a placut sa fumez; nu imi place sa pozez in diafana; chiar si acum, dupa aproape 4 ani mai am momente (!!!) cand simt acut nevoia sa aprind o tigare.

Dar nimic in lume - nici macar slabiciunea mea - nu ma va mai face sa fumez iar.

Ma simt mult mai bine, dintii nu-mi mai sunt galbeni ca si cum ar fi bolnavi. La lista as mai putea adauga ca nu mai gafai cu plamanii in pioneze, ca nu mai cheltui o caruta de bani pe ele. Am facut socoteala asa - in mare - ca as fi fumat pana acum o Dacie, una buna.

Ca sa punctez un alt lucru, in favoarea nefumatorilor, am sa va spun o poveste ce mi s-a intamplat zilele astea. Din cauza unor motive ce nu merita explicate, m-am suit intr-un maxi-taxi aglomerat. Norocul meu cel mare a fost ca am gasit repede loc liber. In tot vacarmul ala de oameni, frane, statii : o tipa - superba, imbracata dupa ultimele linii in moda, machiata, aranjata - ce mai - mie ca fata mi se scurgeau ochii, se apleaca asupra mea sa faca loc unei dudui nu foarte familiara cu curele de slabire. Din momentul ala sa dus draq tot machiajul si sulimeneala, tricoul ei de la channel: putea a tigari de zicei ca fumeaza Carpati fara filtru. Atunci m-am intrebat: oare cum e sa saruti o scrumiera?

Inteleg ca e greu sa te lasi de fumat, dar de ce sa te apuci? De ce sa cunosti senzatii - care nu sunt cine stie ce - daca stii ca nu-ti poti stapani ispitele. Si in momentul in care o faci si apuci pe calea “pierzaniei” ce motivatie ai gasi, suficient de puternica, sa te lasi de fumat? Si, ca sa joc si ca avocat al diavolului, de ce ai face-o?

• No related posts.