Ce imi place sa merg cu trenul! Am observat ce face lumea in tren si am observat ca sunt mai multe specii de oameni:
Cei care stau bosumflati si cu un aer usor superior nu baga in seama pe nimeni. Necomunicativi! si mai ales neinteresanti! Se cred superiori sau au un complex de timiditate excesiva.
Mai sunt si cei care se exteriorizeaza foarte tare, se “descarca” emotional, din lipsa unui dohovnic. Asa ca o eliberare a constiintei sub aspectul ca si asa nu o sa ne mai vedem.
La fel de bine sunt cei care stau si pun intrebari si asculta si sunt fascinati de oameni si de intamplari. In scop de trecere a timpului.
In ultimile 144 de ore am mers cu trenul cam 28. Timp in care sa am avut ocazia sa intalnesc tot felul de oameni. Ce mare si pestrita e lumea asta!
Primul tren, durata de 5 ore si jumatate;
Grabita sa-mi sarut sotul de la revedere si cu dor si cu sa iti fie dor si chestii romantice ce nu le suporta el - adica sotul, mi-am aruncat grabita bagajul in compartiment, fara prea multa binete si bagare in seama. Dupa cele dulcegarii, cand trenul s-a pus in miscare si am ramas buna bucata de vreme cu nasul lipit de geamul trenului, am intrat in compartiment cu salutul de vigoare, sa vada lumea ca sunt educata, nu de alta. Inauntru ce vaz?
Doi oameni: un baiat coshuros care se grabea sa devina barbat, cam pe la 20 de ani. Care avea pe post de jucarie un celular cu radio si am bagat de seama, cu coada ochiului, ca si cu ceva joace pe el, hotarat sa fie politicos si sa ne ignore pe toata durata calatoriei. Asa ca, la fel de politicoasa, l-am ignorat si eu ca devenea plictisitor dupa primele 2 minute de analizat.
Alt personaj, un mos ce avea ochii si sufletul ager ca la 30 de ani, numa ca certificatul de nastere era ingalbenit de atata vreme.Ma gandesc ca avea vreo 55 de ani cel putin. Avea baiatul plecat in America, se realizase pe acolo si era fericit sa vorbeasca numai despre asta. Am inteles ca semintia lui se extinsese pana acolo in America, dat fiind faptul ca fiul lui se insurase cu o rusoaica si facusera un copil ce acum era american. Era deci genul care facea conversatie de dragul trecerii timpului si mai ales sa-si laude progenitura. Sau sa se laude cu cate chestii are si face. Laudaros! A omis sa-mi spuna ca mai are si sotie sau ca mai are o fiica (despre care am auzit vorbindu-se in timpul unei discutii pe telefonul celular) despre care nu mi-a zis nimic ca nu era suficientde implinita - facea doar “actele” cu iubitu’ fara sa faca nunta ea urma sa fie facuta abia in vara si probabil ca “sigur cumetre ca vei fi invitat - bineinteles”. Da!!! Domnul spunea cu drag si spor despre sora lui care era nu stiu ce fel de inspectos sau de cumnatul lui decat sa spuna ceva dragut despre sotia lui sau despre fiica lui. Mi-a aratat pana si poze cu nepotul lui sugar. Sau cat de mare si tare este el la munca lui. Cum ziceam si acu vre-o 2 minutele laudaros. Si mai mult ca sigur si un fustangiu fara pereche; am dedus asta ca se tot invartea in jurul subiectului pe care reuseam destul de agil sa il schimb cu: “cate luni are nepotul?” si “cand plecati pe la ei in vizita”. Incepusem sa ma plictisesc teribil de tare - asa am mai tras cu ochiul la colegul de compartiment de am vazut ca se joaca insistent pe telefon - dand semne de plictiseala cronica!
Pe la jumatatea distantei urca doi indivizi care nu pareau sa aiba legatura cu clasa 1 la care imi cumparasem biletele. Aduceau cu niste oameni modesti de la tara de undeva. Intreaba daca sunt libere locurile, isi aseaza gentile pe rafturi si, ca sa se faca comozi isi iau jumatatea de tarie invelita politicos in pungi de plastic si se uita respectuos pe geam - prin care nu vedeau nimic ca se inserase si in compartiment era lumina aprinsa - dandu-si coate din cand in cand.
(va urma!!!)

Ca tot traim in scolul vitezei mi-am gandit sa fac ceva cu scop recreativ: sa-mi iau un animalutz. Si tot sondand piata si petshop-urile am ajuns la concluzia ca vreau ori papagali ori broscutze testoase. Documentandu-ma temeinic la pro si contra adica la broscutze nu ar trebui sa fac curat foarte mult, dar m-ar plictisi teribil inactivitatea lor si apoi cine o sa mai aiba grija de ele peste patruj’de ani cand eu o sa am alte vizite de facut. Papagalii sunt in schimb sensibili si mai ales sunt jegosi si au nevoie de costuri suplimentare: colivie, adapator, semnite si toate cele. Si daca imi iau, sa-mi iau un animal sau doi???
Am fost azi prin oras cu treburi. Intru din greseala intr-un petshop si vad o colivie imensa de papagali perusi (mici si galagiosi). Mi-au sarit in ochi doua zburatoare care se ciuguleau romantic pe o “creanga” si-am decis instant: ii vreau pe astia 2!!! Expres, musai, nu incape discutii. Asa hodoronc-tronc (!) m-am usurat de 140 de lei : animalutze, mancarica, colivie, nisip nu stiu de care, os de sepie si o gramada de sfaturi date repede in fuga calului de catre cei de acolo. Am iesit naucita din magazin cu colivia in mana - cu cei doi inculpati inauntru. Ma uit la ei, ei la mine. Si ma loveste din senin: hai ca m-am facut si cu doua belele pe cap.
Acum stau si scriu si ma uit la ei cat sunt de haioshi si cat sunt de jucaushi si galagioshi si mama-mama ce se mai ciugulesc unul pe altul si ce se mai cearta ei pe limba lor. La mine au un efect total de relaxare. Si la urma urmei nu o fi chiar asa de rau sa le curatz colivia in fiecare zi. Doar am primit ce mi-am dorit, nu?