Amintiri de demult!

17 December 2007 scris în Amintiri

CuptorAm simtit un miros…trecand prin fata unei cofetarii, patiserii… si de aici o intreaga avalansa de imagini: mi-am adus aminte de cum facea bunica mea placinta cu branza. Stateam langa ea, cu barbia pe marginea mesei, fascinata de cum intinde ea coca fara sucitor, folosindu-si doar mainile si indemanarea: era ceva de genul cum fac italienii blatul de pizza - la inceput - in aer, arunca coca aia de o luau ametelile , apoi o lua si o intindea frumusel pe musamaua strasnic curatata dinainte si o ungea cu ulei parca… si tragea de ea pana se facea coala de hartie nu alta.
Si cand imi umplea coca aia cu branza si stafide sau cu dovleac si scortisoara, ca nu mai ieseam din casa ziua aia. Era asa de bine, langa soba aia cu cuptor pe care o foloseau doar iarna si miresmele de zahar ars pe soba “-asa de miros!” mai ales atunci cand aveam mainile si picioarele inghetate si nasul rosu de la frig.
Cat mi-e dor de clipele alea perfecte si si cat mi-e dor de bunica mea! Si cand te gandesti ca totul a inceput de la mirosul unei patiserii aflate intamplator in calea mea de om mare.

Nu sunt comentarii

Spune ce ai pe suflet