In oglinda
28 September 2008 scris în Amintiri, Cu of si cu patos!, Introspectie_-_Two_Sisters_(1901).jpg "In oglinda")
Cand s-a nascut surioara ei mai mica a fost foarte fericita. Isi aduce aminte ziua in care bunica ei a venit la gradinita si i-a spus: A venit surioara ta acasa!
A fugit pe strazi si nu a bagat de seama atunci cand a cazut si si-a julit genunchii. S-a ridicat, s-a scuturat si a inceput sa alerge iar. Va avea o surioara. Numai a ei. O sa se joace cu ea si va avea grija de ea si o sa fie fantastic.
A intrat in casa si a vazut puiul de om pe pat. A fost fericita.
La inceput.
Apoi au inceput micile servicii pe care trebuia sa le indeplineasca: stai cu fata, vezi sa nu cada din pat: a cazut fata si sora mai mare si-a luat portia de corectie din partea parintilor.
Nu iesi la joaca pana nu ii dai sa manance la fata si pana nu isi face temele - atunci cand a crescut. Timpul putin care ii mai ramasese sa se joace cu copii era umbrit de grija de care trebuia sa o aiba de sora ei mai mica. Nu-i nimic.
Avea o sora mai mica pe care o iubea ca pe ochii ei din cap. In timp, pentru ca parintii aveau intotdeauna prea mult de lucru si copii nu erau pe lista lor de prioritati, a devenit prietena cea mai buna, mama, tata. Erau cele mai bune prietene si se iubeau tare mult. Asa cum trebuie sa o faca doua surori.
Surioara ei mai mica devenise foarte rasfatata. Eforturile pe care sora cea mare le facea ca sa-i faca pe plac, devenisera obisnuinta. Era ca si obligatoriu sa i se faca poftele, nevoile. Acum! Si gata! Numai ca rasfatata nu a realizat cat de mult cere de la un copil un pic mai mare ca ea.
Asta pana cand, s-au facut mari, sora mare s-a casatorit, a facut un copil, tot o fata, si a inchis orice discutie in ceea ce priveste o surioara sau un fratior pentru fetita ei.
Si sora cea mica a inceput sa vada cate eforturi a facut sora ei mai mare pentru ea si a realizat cat de absenti parinti au avut ele in viata lor. A cui a fost vina ca un copil nu a avut copilarie? A surorii mai mici sau a parintilor care au facut un copil pe care l-au lasat in seama altui copil?
Tu cati copii iti doresti?
Crezi ca e normal ca fratii mai mari sa aiba grija de fratii mai mici in absenta parintilor?
Cadouri pt copii * Cadouri pt femei * Cadouri pt barbati * Cele mai vandute
MIO P560
GPS cu wifi si BT + card 4GB cadou
MIO P360
GPS + card 4GB cadou
4:30 pm oana
mai depinde si de diferenta de varsta dintre cei doi. pana la urma totul se reduce la a lasa doi copii mici nesupravegheati in cazul in care cei doi sunt de varsta apropiata. which is wrong.
dar nu cred ca mici responsabilitati strica. sa aiba grija unul de altul afara, in fata blocului, sa se ajute unul pe altul la teme, etc…
4:40 pm paula
Clar vina e a parintilor. Nu faci un al doilea copil pornind de la ideea “las’, imi va fi mai usor, il las in grija celui mai mare”. Nu e corect pt niciun copil, unul isi va pierde copilaria, altul nu-si va simti aproape parintii.
La a doua intrebare nush sa raspund, am doar 20 de ani, dar mi-as dori mult sa am 2 copii, eu sunt singura la parinti si mi-ar fi placut sa am o sora/frate. Depinde ff mult de situatia in care o sa fiu, sa pot sa le ofer copiilor mei atat timp, cat si o situatie materiala buna.
Da, e normal ca fratele/sora sa aiba grija de ala micu’ (si cred ca sentimentul asta vine de la sine), dar nu sa ii pui tu ca parinte responsabilitatea asta in spate cu forta.
12:44 am Aurel
Eu am crescut intr-o familie de 7 frati si o sora. Cateodata nu a fost prea mare bucuria de a avea grija de cei mai mici, dar cand ploua sau cand faceam cate o traznaie, si eram pedepsiti in casa, aveam cu cine sa ma joc. Acum cand suntem adulti, e extraordinar sa ai la cine sa ceri ajutor sau sa ajuti cand e nevoie. Am trei copii, la randul meu, si sper ca ai mei copii, cand o fi vremea, sa ne “inunde” cu nepotei.
3:49 am sorin
delicat subiect…am unul singur, mi-as fi dorit mai multi, dar ce le pot oferi oare??asa ca raminem doar la unul…
10:42 am blogomentator
Si daca a doua fetita a venit fara voia parintilor? Cine stie? Poate numai cei doi parinti sau poate nici ei…
Cati copii imi doresc? Unu-doi, poate trei… nu stiu! Sunt in “proces” de un an jumate-aproape doi… deja mi-e frica… Daca pana in primavara nu “se prinde”, am sa sa vad cum sta treaba; da` o sa merg in Ungaria! Fiind singur la parinti imi doresc doi, da` in ziua de azi si cu unu ar fi greu…
E oarecum normal ca cel mai mare sa aiba unele mici responsabilitati in cresterea celui mai mic, da` parintii tre sa se ocupe cel mai mult de ambii copii.
2:09 pm ioana
a fost vina parintilor ca au lasat-o pe cea mare sa acorde atata atentie celei mici. la fel de bine putea fi rautacioasa cu cea mica, atunci i s-ar fi atras atentia. in privinta asta trebuiau sa ia aminte parintii. in rest, cand nu au lucrat parintii si nu au lasat in grija altcuiva pe cel mic? in cel mai fericit caz la bunici, au luat o bona, sau in grija fratilor. dupa o vreme cu bunicii eu am ramas singura acasa si desi nu am ajuns prea defecta, mi-ar fi prins bine un frate sau o sora, chiar si mai mici. cat despre copiii mei… sper sa gasesc pe cineva care sa imi faca gemeni
3:50 pm anatati
Eu am un copil. Şi rămân cu unul. Nu ştiu de ce simt că nu aş putea să mă dedic (ca să nu spun iubesc) la fel. Mi se pare odios ca cel mare să aibă ca responsabilitate creşterea celui mic. Cu tot ce implică asta. Chiar şi să-l urmărească pe afară. Un copil trebuie să fie el însuşi un spirit liber, să se dezvolte armonios fără a fi mereu în umbra sau cu grija altcuiva. Singurele responsabilităţi pe care trebuie să le aibă un copil în cadrul familiei includ: curăţenia absolută în camera proprie, curăţenie săptămânală ÎMPREUNĂ cu ceilalţi membri în casă, mici treburi gospodăreşti (gen cumpărături, dus gunoiul etc) de care nu se va abuza şi nu va fi făcut singurul responsabil. Şi lecţiile pentru şcoală. Ale lui. La libera lui alegere, dacă există o materie pe care o cunoaşte mai bine, poate să-l AJUTE pe celălalt la lecţii. Nu să i le facă, nu să-l verifice.
Este exclusă trimiterea copilului să ne aducă un pahar cu apă, ţigările, scrumiera, ziarul sau ochelarii în timp ce noi stăm la televizor. Copiii nu sunt slugile noastre. Vor avea timp să se recompenseze pentru zilele în care şi noi i-am servit atunci când vom fi bătrâni.
Părinţii care nu pot face faţă nu trebuie să aibă copii.
Pfff, s-ar putea să am ceva sechele de soră mai mare
8:15 pm Nevasta
Anatati: se vad sechelele de sora mai mare
.
Blogomentator: poate parintii lor au fost atat de dezamagiti ca cea mica nu e baiat…
Sunt atat de multe variabile.
Nu inteleg cum oamenii care fac copii si nu sunt constienti ca sunt responsabili in ceea ce priveste cladirea lor cu personalitati verticale si sanatoase.
12:32 am nebuloasa
Hmmm..eu sunt sora mai mare din povestirea asta. Dar nu mi-as inchipui viata fara surioara mea (pentru care mi-am luat-o de mai multe ori, dar asta nu e important). Si e atat de bine sa stii ca ai pe cineva langa tine orice ar fi, un om care te asculta si te intelege mai bine decat ar face-o oricine pe pamantul asta. Mi-as dori doi copii, dar as face tot ce-mi sta in puteri sa le daruiesc amandorura o copilarie frumoasa.
2:41 am Messa
Eu cred ca e vina statului care vrea cresterea populatiei si incurajeaza facutul de plozi si a popilor care vin cu cacaturile lor cu cresteti si va ploditi pana sufocati pamantul.
Am un copil, o fetita. NU mai fac alt copil decat daca se intampla sa am ghinion maxim. Caz in care logic ca eu sunt mama, nu fii-mea nr. 1. Nu e normal ca un copil sa creasca copii.
10:02 am blogomentator
De multe ori, din pacate, cei care isi doresc copii cu adevarat nu pot sa aiba si cei care NU mai vor mai au cate unu` (in plus)
In fine…
10:22 am Messa
Da, eu am avut bafta - am dorit, a aparut. Sper sa am bafta si invers - am zis gata, pai sa fie gata. In fine, deocamdata. Peste vreo 2 sau 3 ani poate uit cat de groaznic e in spitalele romanesti si ca poti ramane in cateva minute nefaste fara copilul pe care il cresti noua luni in burta ta si in sufletul tau… si poate, daca uit, sau daca se schimba tara asta cumva in bine, ma mai incumet sa mai fac…
In fine…
11:29 am Cristina
Sunt unele situatii in care ai nevoi de ajutorul copilului mai mare dar asta nu inseamna ca trebuie sa ii ingradesti copilaria cu niste responsabilitati peste puterile lui, care de fapt iti apartin tie ca parinte. Este o modalitate de ai apropia dar fara a face diferente intre ei si eventual de ai explica de ce ai nevoie in unele momente de ajutorul lui. Imi doresc foarte mult un copil sau doi nu mai multi, pentru a putea face fata nevoilor lor afective dar si materiale. Este foarte pacat ca nu constientizam cat de important este sa iti cresti tu copilul, sa te simta aproape, sa se simta protejat si iubit, mare pacat…
2:05 am Dojo
Sunt copil unic, asa ca nu pot comenta din perspectiva unui copil mai mare sau mai mic, dar sunt de acord ca este mai mult decat gresit sa iti transformi copilul in asistent maternal sau parinte de imprumut.
Mi-as dori 1 copil, pentru ca .. stiti cum e vorba .. 2 sunt prea mult. Daca va fi vorba de mai multi, nu ii scoate nimeni din casa, vom fi in stare sa ii crestem
Iar cu nasterea e ca si rezolvat. Aproape sigur as face “shopping” spre Ungaria. Szegedul e aproape de Timisoara si destule mamici de la noi au preferat sa mearga acolo. Ultima cu care am discutat a cheltuit cam 500 de euro (taxe legale, cu chitanta etc.) si a fost servita ca o printesa. La noi la maternitati circula sobolanii pe jos … locuri sanatoase .. clar.
8:22 am Adriana
Parinti idioti.
Si eu sunt sora mai mare, i-am dat sora-mi de macare, am avut grija de ea, i-am facut temele, am mintit ca s-o acopar, mi-am incasat-o din cauza ei, dar am stiut intotdeauna ca e foarte importanta pentru mine. Am doi copii, o fetita si un baiat, si abia acum incep sa se inteleaga (ala mic are 4 ani). Nu poti pune pe umerii unui copil o responsabilitate ca asta si sa te astepti sa si faca fata. Dar nici nu te poti astepta sa cresti un copil sociabil si marinimos daca il rasfeti si lasi sa fie “buricul pamantului”.Am vazut diferenta in comportamentul fetitei mele, ca puradel unic si egoist, comparativ cu cel de dupa aparitia lui frate-sau, cand deja a aparut grija: de ce plange, de ce tace, de ce nu mananca, de ce stranuta, de ce e chel, de ce nu vorbeste corect… iar cel mic e topit dupa ea, vorbeste ca ea si nu misca in front fara sa-i dea voie. Singurul meu regret e ca nu l-am facut mai iute, e diferenta de sase ani intre ei. Si cred ca una dintre cele mai mari prostii pe care le pot face parintii e sa-si lase copilul sa creasca fara un frate/sora. Nu exista “ma tem ca n-o sa fac fata”, “sau ca n-o sa-l iubesc la fel de mult”.