Cautam cu chirie prin Constanta. Eu si cu Adoratul ne-am luat frumusel si romantic de mana si, pentru a se face simtita absenta noastra, ne-am hotarat sa migram spre ceva nou.
Acum ne cautam un locusor numai al nostru.

Abia astept!

Am observat ca daca ne schimbam locatia mai des, apetitul nostru de orice fel, creste simtitor.
Aveam de mult dorinta de a ma destainui public:

Te iubesc Adoratule! Tu esti cea mai pretioasa comoara din viata mea. Sunt binecuvantata ca existi, norocoasa ca te-am gasit, fericita ca iti vad zambetul in fiecare zi langa mine. O sa merg alaturi de tine pana la capatul lumii. Pentru ca tu ma iubesti, pentru ca alaturi de tine pot fi mai buna. Tu esti jumatatea mea mai buna!

In rest, doar o poveste suficient de trista ca sa nu merite a fi amintita!

Nu stiu cum am supravietuit pana acum fara permis de conducere. Ma rugam tot timpul de Adorat sa ma duca pe unde aveam treaba, eram limitata in actiunile mele de programul lui, de mijloacele de transport in comun si de timpul prea mare pe care il fac acestea pana la destinatie. Plus ca mai stai in statie si astepti de iti sare basca indiferent de conditiile meteo.

Acum sunt de-a dreptul fericita. Numai ca m-am lovit de alta problema: blondele la volan. Cu toate ca am permis de doar 5 luni pot sa zic ca ma descurc acceptabil. Imi place sa conduc. E ca si cum as fi in parcul de distractii la carting, fara sa platesc vreun bilet. Doar benzina.

Pe toata perioada aceasta eram destul de certareata cu misoginii care spuneau ca femeile nu stiu sa conduca. Dar, spre dezamagirea mea, am ajuns sa le dau dreptate.

Incepand cu pozitionarea intr-o intersectie, atunci cand vor sa isi schimbe directia de mers si blocheaza tot traficul, pe toate directiile. Sau de cum parcheaza in orice alta directie decat marcajele din parcarile din supermarket, de ocupa 2 sau 3 locuri asa, doar ca sunt femei. Sau de trecerea de pe o banda pe alta fara semnalizare prealabila. Sau atunci cand intra in intersesctie, scot delicat mana pe geam si fac semne sa le lasi sa treaca, chiar daca semnele de circulatie nu-i dau prioritate.

Huh! Gata! Am spus-o! Exceptii sunt! Sunt convinsa: eu sunt una dintre ele. Am inceput si eu sa injur blondele la volan. Si cand vad o blonda la volan circul cu si mai multa atentie.

Imi pare rau sa recunosc, dar femeile la volan sunt ca si scoase din bancurile cu misogini.

Trebuie mentionat un amanunt deosebit in calatoria noastra: Deja Vu.

Nu am vazut pana acum asa ceva in Romania. Un hotel-pensiune cu personalitate. Ceva superb. Pesonal exemplar. Servire ireprosabila. Mancare delicioasa. Ii fac reclama, pentru ca merita! Nu ai de ce sa iesi din hotel. Poate doar sa admiri Clujul. Este superb! Am facut o escala acolo prin amabilitatea lui Andrei Crivat. Chiar daca nu este clujean, a reusit sa ne arate esenta Clujului de calitate.

Daca ar fi sa fiu nevoita sa plec din Constanta, as alege cu siguranta Clujul.

Azi, am sa ma despart cu greu de locul meu de munca(voi face o vizita totusi) si imi voi lua Adoratul in concediu.

Am sa iau parte la un eveniment foarte romantic si fericit: Denisuca si VisUrat se casatoresc. Sa fie sanatosi, fericiti si sa se iubeasca toata viata. Am zis!

Poate reusesc sa va tin la curent cu toate cele. Daca nu reusesc, o sa spun tot cand ma intorc

In cea mai frumoasa zi din concediu - pentru ca in celelalte zile a plouat - am plecat intr-o raita impulsiva si neorganizata prin Dobrogea.
S-a dovedit a fi romantica.
Am iesit timid din Constanta prin nord: Ovidiu. La iesirea din oras am oprit la o pensiune si ne-am baut cafeaua. Linistea deplina era rupta de cantecul unor zburatoare simpatice. In rest, atmosfera toropitoare, in care totul se intampla incet, dinadins parca, pentru a-ti da ragazul sa savurezi tot ce ti se intampla. Privirea imi ramane adormita pe zbaterile unei insecte care bazaie nesuferit.

Dupa clipele alea atat de balzaciene, am pornit iar la drum. El la volan, eu cu o mare curiozitate, pentru urmatoarea destinatie: Medgidia. Am oprit la un popas. Am mancat ceva si am hotarat un alt traseu.

Am mers prin sate pierdute parca de lume. Am trecut printr-un sat care se numeste Lanurile. Am inteles si de ce: era inconjurat de lanuri cat vedeai cu ochii. Peisaje care te fac sa visezi la eroi si intamplari din carti.

Drumul ne-a dus la Vama Veche. Dupa drumul lung, in care caldura ne-a dat mare bataie de cap, briza marii, peisajul salbatic si atmosfera racoroasa pe care ti-o da terasa acoperita cu stuf este una de vis.
Atmosfera este completata de muzica soul si reggae si fosnetul marii

La nici o aruncatura de bat de terasa, un tip isi intinde cortul. Sunt aproape invidioasa. Ce mi-ar fi placut sa putem sa stam si noi, asa, arsi de soare si de vant pe malul marii.

Ce ciudat: aveam o parere destul de indusa ca acolo nu sunt decat aurolaci.
Am simtit “parfumul” salbatic, neimblanzit - inca - al marii.
Mai incolo un pic, la un foc de tabara, vreo patru tipi pregateau cina: saramura de peste cu mamaliguta si salata de rosii cu ceapa verde. Salivam de cat de bine mirosea pestele ala pe gratar.
Am ajuns acasa cu franturi din melodiile pe care le-am auzit pe terasa: “get on up…lalala..”
Cat de tare mi-a placut plimbarea asta! E bine sa poti sa faci plinul la rezervor si sa o iei marunt la plimbare. Cu siguranta vom mai face plimbari de genul asta.

Azi, pe caldurile astea mari, am fost si m-am plimbat pe malul marii, in Satul de Vacanta si am papat gratar si pufuleti si floricele si vata de zahar. Am fost (cand nu sunt???) rasfatata Adoratului. O zi relaxanta si cu adevarat placuta. Am fost in vizita la prieteni buni care au o fetita adorabila de aproape 4 luni si ne-am jucat cu ea de i-au mers fulgii.
Si am condus eu, pentru ca Adoratul s-a dedat la lucruri delicioase: bere si vin.
Mi-a placut chestia asta. Cu siguranta ca o sa o mai repetam.
Sa revin: va dati seama? Pe caldurile astea mari cand simti ca iti ard pamanii de ca caldura, eu m-am plimbat pe malul marii. Plaja era aproape plina (deja!) si fetele isi etaleaza nurii ca sa nu se bronzeze cu urmele neplacute ale costumului de baie. Erau destul de multi nebuni care faceau baie in apa marii chiar daca temperaturile erau modeste. Mirosea a floricele, mancare, gogosi, vanilie. In aer se auzea zumzetul marii si franturi de muzica de toate felurile. Suveniruri colorate si muuulta lume.
Voi ce mai asteptati? Haideti la mare!!!

M-am intors de ieri, dar am dormit ca sa recuperez orele nedormite. Sunt inca sub efectul celor 17 ore de mers cu trenul incontinuu (plus 17 ore intors). Am fost cat de cat alinata, ca pe prima jumatate a traseului, am avut loc la vagon de dormit. Si traseul asta a fost dus si intors in 4 zile. Sunt inca sub efectul acela ciudat pe care il au marinarii cand se dau jos de pe vas, dupa vreme indelungata, cu vaga senzatie de voma si ca totul se misca in jurul meu. Imi tiuie urechile de la linistea asta, fara zgomotul rotilor de tren.
Una peste alta, a fost frumos.
Am vazut tendintele pentru toamna iarna 2008-2009 la incaltaminte, in general marochinarie. Am vazut posete pe care doar mintea mea bolnava si visatoare ar fi putut sa le creeze. Trebuie sa fii masochist, un pic, sa lucrezi intr-un astfel de domeniu. Sa iti treaca prin mana pantofi pe care nu i-ar putea elaga decat o bijuterie pretioasa. Sau o geanta care ar face sa nu conteze cu ce esti imbracat; care te-ar face sa pari ca porti bijuteriile coroanei regale chiar imbracat intr-un sac; sa lasi toate lucrurile astea sa-ti treaca prin mana din cauza ca mai ai de plata la ultima achizitie la care chiar nu ai rezistat! Huh! Ce naduf! Ce naduf!
Partea interesanta este ca saptamana viitoare voi pleca iar, dar mai aproape, la Bucuresti. Si doar pentru o zi. O inaugurare.
Se pare ca linistea mea e pe cale sa se curemure. O sa scriu rapid pe blog, o sa imi citesc in fuga preferatii si de gatit, o sa-i aduc aminte adoratului ca exista “impinge tava” sau oua prajite. Se anunta o perioada foarte “muncitoare”. Nu intrati in panica. Retete vor fi, dar mai rar si doar cu scop terapeutic, de a ma relaxa, in bucatarie.

Am sa plec iar cu trenul.
Intre timp iubitul meu ramane singur acasa. Drept urmare, astept sa aflu daca isi face sau nu de cap. Promit ca o sa ii fac zile fripte daca aud ceva. Voi lipsi cateva zile, voi veni cu forte proaspete si cu povesti noi.

Stiu ca suna mistic si intelectual, dar exprima si intamplarea mea, pentru ca mai toata lumea are tendinta sa mi se destainuie. In seara asta, in maxi-taxi care ma ducea spre casa, doua tipe vorbeau de zor: una se plangea celeilalte ca a facut nunta pe 8 Martie si ca a avut numai ghinioane. Sincera sa fiu, am preferat sa ascult povetea ei decat sa ascult aceleasi melodii de pe jucaria mea muzicala(e timpul sa-mi caut muzica noua). Doar ca, tipa se intorcea catre mine din cand in cand, de parca ar fi vazut ca ascult, desi eu ma uitam delicat in alta parte, si imi cerea aprobarea din priviri. Coboara tipa aia undeva pe la mijlocul povestirii si o lasa pe povestitoare cu oful inca nespus si se intoarce catre mine si continua povestea de parca am fi fost prietene de o viata. A luat foc una din masinile din alaiul de la nunta, spre dimineata s-au certat invitatii, iar dimineata au primit telefon si au fost anuntati ca a murit bunicul mirelui si ca atunci cand se ducea sa depuna actele la ofiterul starii civile a avut accident de masina. Ca ea a mai fost prietena cu un tip vreo sase ani si ca a avut un accident mortal cand isi fixasera data casatoriei. Si apoi a continuat cu problemele de la munca : ca are doua colege care sunt cam nesuferite si care au chemat-o la munca a doua zi, imediat dupa nunta. Si ca nu a plecat in luna de miere. Si ca mama ei lucreaza la nu stiu ce chiosc la mine in cartier si ca e bolnava de tiroida si ca sotul ei lucreaza la pompieri. Si ca le da de la munca cadou un televizor si un frigider sau o masina de spalat si trebuie sa depuna actele sa ia cei 200 de euro pe care ii da statul la prima casatorie.
Si au mai fost cateva chestii pe care le-am mai ascultat eu, dar pe care creierul meu nu le-a mai procesat: eram preocupata sa analizez situatia cel putin ciudata in care ma aflam: o femeie care ma stie din vedere(zice ea ca din maxi-taxi, eu nu !) incepe destainuirile si imi expune pe tava tot, intr-un interval de 20 de minute. Si asta doar ca am fost olecuta tzatza si am tras cu urechea la ce vorbeau doua gagici galagioase. Si sa mai zic eu ceva cand zice al meu nervos: “Femeile astea!”

La intoarcere am avut initial cuseta libera. Doar eu cu mine insumi. Doar la inceput. Cand sa adorm mai bine leganata de mersul taraganat al trenului, se aud bubuituri in usa. Si vine Baba Dochia agititata si nelinistita si isi ia in primire patul pe care eu il incalzisem, bagandu-mi biletul sub nas: “Uitati! Vedeti? Este locul meu!” Ma dau eu jos din pat, si caut cu disperare scara sa urc la patul de sus. Aveam in minte cam toot dictionarul limbii romane - capitolul injuraturi. Si incepe rasucirea pe toate partile, inventarierea fiecarui bagaj pe care il avea si mai ales dezlantuirea zgomotoasa a tuturor pungilor din bagaje.
Ma rasucesc pe partea cealalta si, cu acelasi DEX in cap, incerc sa adorm. Intr-un final, frustrata, reusesc.
Ma trezesc speriata de zgomotele ciudate ale unui telefon mobil. Nu era al meu. Era al colegei de cuseta. Pentru ea era - cu 2 ore si juma’ pana la destinatie - desteptarea . Ma intorc iar cu spatele. Acelasi calvar al pungilor si al bagajelor, culminand cu spalarea frenetica pe dinti, care a atins apogeul nervilor mei.
Ma arunc nervoasa din pat, imi fac bagajul si toaleta in 2 minute si parasesc compartimentul, trantind nervos usa in urma mea! Idioata!
Urmatoarea ora o petrec pe culoar. Admirand peisajul…Bucurestiului… plin de pungi si gunoaie si…iak! Cu 15 minute inainte de sosire incep sa iasa oamenii pe culoar pregatindu-de de coborare. Incepe un domn solid o discutie tipica calatoriilor “-De unde sunteti? Unde mergeti? La cat ajungeti?” Galant incepe sa faca complimente si sa vorbeasca ca din carti. Numa’ ca eram cam nervoasa din cauza “vecinei” si nu prea il auzeam decat cu juma’ de ureche. Si, ca cireasa de pe tort, in incercarile lui de a fi galant imi zice: “- V-as ajuta cu bagajele, dar vad ca sunteti voinicuta si cred ca va descurcati!” (!!!!!!!!!) OK! Oare ce zic astrele azi? Prin ce conjunctura nefericita s-au intalnit astia in acelasi tren? Sunteti hotarati sa-mi stricati toti ziua? La fix. Ajunge trenul in gara, si aproape ma arunc din tren, hotarata sa pun distanta cat mai mare intre mine si oamenii aia.
Auzi tu! Eu voinicutza!??! De unde si pana unde? Si nenorocita aia… sa dai tu jos din pat la 12 noaptea un om doar pentru ca tu ai bilet pe locul ala. Si sa-l mai trezesti si cu nu stiu cat timp inainte. Doar de aia am platit o carutza de bani cuseta aia. Sa pot dormi!
Nervoasa ma duc in gara sa beau o cafea si sa mananc ceva. Ma duc apoi la urmatorul tren de legatura si hotarata ma arunc intr-un compartiment absolut gol. Hotarata sa nu vad pe nimeni, trag si perdelele la compartiment si imi pun castile sa vad un film.
Si acum, dupa atata timp, ma apuca nervii din cauza femeii aleia!
Morala ar fi ca nu de fiecare data iti iese bine pe tren. Asa ca, voi cei calatori, drum bun!