Ma uit in fiecare seara, ca un fan inrait ce sunt, la Adoratul meu pe Bloguri. Si ce sa vad: zice sus si tare ca este misogin!
Pai mai omule: la ce te-ai mai insurat? Esti cumva, pe langa misogin si masochist? Iti place durerea sau iti place sa te plangi? Nu iti place sa aiba cineva grija de tine, sa iti pregateasca dimineata camasa calcata si sosete curate, sa te trezeasca cu pupici si voie buna?Sa te faca sa vezi partea buna a fiecarei situatii, cand vii acasa obosit si nervos sa primesti cel mai cald si luminos zambet?
Hm! Sa nu ma faci sa-ti dau motive temeinice de plangeri!!!
Si ma mai enerveaza misoginii de la volan, care, atunci cand vad ca o femeie conduce o masina, au dreptul sa ii taie fata, sa claxoneze ca bezmeticii si sa calce in picioare orice etica. Care, atunci cand ajung acasa considera ca au dreptul sa dea cu pumnul in masa si sa fie serviti, care considera normal sa aplice pumni si palme ca mijloc de corectie in dresajul “sclavei” de langa ei. Care isi ineaca nereusitele si frustrarile in alcool sau mai stiu eu ce alte vicii. Care se simt superiori in fata alesei daca se da cu pumnul, daca se simte sentimentul de dominare total, daca se simte frica! Oameni mici cu egouri si mai mici!
Consider ca oamenii se departeaza din ce in ce mai tare de ceea ce ar trebui sa insemne o casatorie: un parteneriat in care atat drepturile cat si obligatiile sunt egale. Uita faptul ca se casatoresc ca sa le fie bine, sa fie fericiti, sa-si gaseasca implinirea langa un OM. Nu! Tind sa faca exact ceea ce au vazut in jurul lor, la parinti, vecini, rude: sa se ascunda cat mai mult unul de celalalt. De la ceea ce te invata maman’: “- Barbatul nu trebuie sa stie ce bani ai tu! Sa ai intotdeauna ceva la ciorap, ca nu stii cand o sa ai nevoie!” sau “-Uite draga cum vorbeste cu tine! Eu nu asa te-am crescut!” de parca nu asta ai vazut la maman si papa in casa; sau de plecatul cu baietii la o bere de care nu trebuie sa stie ea, de parca ar fi un capat de tara sau ea nu te-ar lasa. Ca se trezesc unii care mai de care sa dea “sfaturi binevoitoare” si cuplul este suficient de naiv si de proaspat sa mai aiba inca un motiv de cearta.
Cred ca acum l-am inteles pe al meu OM! Vorbeste din carti si incearca sa impartaseasca din filozofia lui de viata. Sunt un om, cu bune si cu rele, care a gasit un om care sa iubeasca si care sa fie iubit. Restul este poveste…de iubire!

Stiu ca suna mistic si intelectual, dar exprima si intamplarea mea, pentru ca mai toata lumea are tendinta sa mi se destainuie. In seara asta, in maxi-taxi care ma ducea spre casa, doua tipe vorbeau de zor: una se plangea celeilalte ca a facut nunta pe 8 Martie si ca a avut numai ghinioane. Sincera sa fiu, am preferat sa ascult povetea ei decat sa ascult aceleasi melodii de pe jucaria mea muzicala(e timpul sa-mi caut muzica noua). Doar ca, tipa se intorcea catre mine din cand in cand, de parca ar fi vazut ca ascult, desi eu ma uitam delicat in alta parte, si imi cerea aprobarea din priviri. Coboara tipa aia undeva pe la mijlocul povestirii si o lasa pe povestitoare cu oful inca nespus si se intoarce catre mine si continua povestea de parca am fi fost prietene de o viata. A luat foc una din masinile din alaiul de la nunta, spre dimineata s-au certat invitatii, iar dimineata au primit telefon si au fost anuntati ca a murit bunicul mirelui si ca atunci cand se ducea sa depuna actele la ofiterul starii civile a avut accident de masina. Ca ea a mai fost prietena cu un tip vreo sase ani si ca a avut un accident mortal cand isi fixasera data casatoriei. Si apoi a continuat cu problemele de la munca : ca are doua colege care sunt cam nesuferite si care au chemat-o la munca a doua zi, imediat dupa nunta. Si ca nu a plecat in luna de miere. Si ca mama ei lucreaza la nu stiu ce chiosc la mine in cartier si ca e bolnava de tiroida si ca sotul ei lucreaza la pompieri. Si ca le da de la munca cadou un televizor si un frigider sau o masina de spalat si trebuie sa depuna actele sa ia cei 200 de euro pe care ii da statul la prima casatorie.
Si au mai fost cateva chestii pe care le-am mai ascultat eu, dar pe care creierul meu nu le-a mai procesat: eram preocupata sa analizez situatia cel putin ciudata in care ma aflam: o femeie care ma stie din vedere(zice ea ca din maxi-taxi, eu nu !) incepe destainuirile si imi expune pe tava tot, intr-un interval de 20 de minute. Si asta doar ca am fost olecuta tzatza si am tras cu urechea la ce vorbeau doua gagici galagioase. Si sa mai zic eu ceva cand zice al meu nervos: “Femeile astea!”

Prea satula de prea multe, exagerate si false urari, nu am scris astazi nimic despre martisor. Este tragic ca ceva atat de frumos, ceva ce ar trebui sa vesteasca venirea primaverii, care sa ne faca sa zambim, sa ne bucuram, sa simtim ca “inflorim”, nu ne lasa decat senzatia acuta si dureroasa de constipatie cand privim in portofel. Pentru ca la asta se rezuma tot. La portofel, la listele de cadouri pe care trebuie sa le faci, la un buget special de alocat in directia asta.
Intre timp, in goana asta dupa cadouri, uitam sa vedem ca a venit primavara. Ca de fapt asta sarbatorim: venirea primaverii.
Eu am rupt orice lista si am plecat la plimbare. Am ajuns pe malul marii, am savurat briza marii si m-am scaldat in razele soarelui. Imi place sentimentul asta de awareness, de traire a clipei. Am mirosit si florile de pe gherete - mult prea scumpe in perioada asta(saracii elevi!!!) dar refuz sa cumpar… Imi plac florile in ghiveci si deja am prea multe. Intre timp o sa fiu atenta sa vad primul copac care infloreste si o sa am grija sa-mi fac timp pentru plimbari in aer liber. SI nu am sa uit sa zambesc.
P.S. A venit primavara!!! Bucurati-va!

In ultimile doua saptamani nu am prea avut timp de nimic: 85% din timp l-am petrecut la munca si pentru munca, 1o% pentru somn si restul pentru activitati care nu suportau amanare, cum ar fi un pic de activitati casnice.
Numai ca ieri, dupa atata vreme, am iesit in oras (in interes de serviciu) si am dat, in drumul meu, in plina strada, in vazul tuturor, chiar intr-o statie de autobuz, la parterul unul bloc peste un salon de masaj (vezi foto).
Ma intreb, sa fie acesta “varful” care o sa-i impulsioneze pe parlamentari sa voteze legea prostitutiei? Si mai am o intrebare: daca acum, fara aceasta lege a prostitutiei, se poate infiinta asa ceva, in plina strada, acolo unde copii nostrii ies sa bata mingia (daca mai ies), ma intreb: unde va disparea minima pudoare cu care am mai ramas in democratia asta atat de prost inteleasa? Sa-ti vina tzancul, caruia te straduiesti sa-i pastrezi inocenta prin educatie, si sa te intrebe: “Tati, la parter a noi ce fel de magazin este deschis? Ca l-am vazut pe vecinul ca a intrat acolo!”. Chiar si eu, care sunt socata de aspect, privesc acest lucru cu o mentalitate de tragic -comic, ma intreb oare ce cred barbatii despre asta!
Si ca tot veni vorba, doctorii chiar se straduiesc sa legalizeze spaga pe care ei o iau de la pacienti. Dude!
Exista un proverb chinezesc care zice cam asa: “sa te fereasc zeii sa traiesti vremuri interesante”.

In viata asta a mea destul de liniara (nu-mi plac schimbarile decat de mobila si de garderoba) se intampla si chestii care sa ma faca sa tip prin casa si sa sar in sus de bucurie. Ma plangeam eu, de una zi, ca trebuie sa-mi maresc salariu daca vreau sa-mi reinnoiesc garderoba. Am lucrat atent si minutios in aceasta directie si am reusit sa ating acest obiectiv. In fine, nu asta este obiectul reclamatiei mele. Ideea este urmatoarea: dupa ce am primit telefon, in ziua libera, ca sa fiu anuntata de aceasta marire de salariu, incep sa execut aceste miscari de jos in sus si sa-mi revars tonalitatile dintr-un cantec (al afonilor) de victorie prin casa. Bineinteles, al meu, ca bradul, la calculator, isi indreapta fata catre mine, cu ochii tot in monitor(pentru ca tasta de zor mai stiu eu ce lucruri importante) si imi zice: “bravo, felicitari!”. Pai bine dom’le, eu particip activ la bunastarea familiei noastre si doar atat merit? Da’ poate sa te alaturi de mine in acest mirific dans, sau poate sa ma iei in brate si sa ma pupi. Nu domle! Deci fac reclamatie!!!
M-am desumflat destul de repede dupa aceasta victorie, intampinata atat de necuviincios si “mi-am jurat atunci in barba”: voi chetui toata marirea de salariu si inca pe atat la shopping sa-mi vindec atentia neacordata mie.
Sa mai zic inca o data de faptul ca urasc calculatoarele?
P.S. L-am iertat pentru ca am primit cadoul de Valentine’s Day

Pai printre spalat vase si spalat aragazul, m-am uitat la Matrix. E genul ala de film la care te uiti de 5 ori si tot iti vine sa-l mai vezi o data. Si cand te gandesti ca intre vase, televizor, faptul ca scriu pe blog nu-mi mai ramne timp pentru citit si o carte. Poate ca prea vreau sa le fac pe toate odata, dar mi-ar place sa mai am timp si pentru citit, mai ales ca am scuturat biblioteca oleaca si am gasit comori demult ingropate cum ar fi Apocalipsul de Steven King sau Panza de paianjan de Cella Serghi.
Eh! Am sa le fac eu o data si odata pe toate. Acum ma duc la nani, ca miine, din pacate, ma duc la munca, spre deosebire de altii care deja savureaza sfarsitul de saptamana. Nesuferitilor!

Pentru ca va iubesc pe voi, barbatii! De aia!
Despre cum m-am maritat, am dat detalii aici.
Romantic, iubire, placere, dorinta, ce mai, toate cele. Numai ca m-am maritat cu cel mai mare misogin de pe lumea asta, care mai are si cel mai rau viciu cu putinta: calculatorul.

Pentru ca m-a suparat cu ce a zis aici, am sa am grija sa stau mai mult la televizor, sa stau mai mult la calculator, sa ma duc la salon si sa nu stau in bucatarie deloc, sa ma “doara capul” mai tare.

Ma enerveaza asa de tare barbatii astia asa de rai de gura. Si tocmai astia asa de rai de gura sunt cei mai casatoriti cu putinta! Deci pana una alta, orice ar zice el, este insurat cu o femeie!
Cu mine!

Sa incepem cu inceputul: Dimineata ma trezesc repede, constiincioasa sa nu intarzii la munca. Imi fac tabieturile, ma imbrac si apare Arhi cu ochii carpiti de somn, hotarat sa ma duca el cu masina la munca. “Lasa mai, ca iau microbuzul din fata blocului si ma lasa la munca. Si nici nu mai poluam mediul degeaba, sau sa cheltuim benzina fara rost”. Pana la urma ma las pagubasa si il astept sa se imbrace. Coboram jos, curata geamurile inghetate, porneste masina, incalzeste motorul, demaram. Dupa nici un kilometru, intr-o zona fara taxiuri sau miloace de transport in comun, se opreste masina brusc. Da-te jos, impinge masina pe trotuar, alearga repede spre o straduta mai populata. Il las pe al meu sot, cu Buburuza (Dacia noastra) sa se spele pe cap si ma arunc in primul taxi care imi iese in cale.
Ajung la munca, ca orice zi de luni, munca multa. Suna telefonul in continuu. Adoratul ma bazaie cu comisioanele pe care le am de facut pentru el - ca de, el nu prea iese din casa decat la distractie, in rest ma are pe mine comis-voiajor, titrez bun la toate. In pauza de masa imi rezerv dreptul sa merg la cumparaturi pentru cina. Il sun pe al meu sot care de fiecare data face cate ceva si e cu gandul la orice altceva decat la ce vorbesc cu el.
- Cam ce ai vrea sa mananci?
Dupa ce ma face sa-i repet intrebarea de vreo 2 ori ca sa aiba timp creierul lui sa proceseze in secundar intrebarea imi zice… ce vrei tu draga mea! si ma lasa in fata standului cu produse proaspete sa aleg ceva ce oricum nu o sa-i convina si o sa ma bodogane diseara. Trec destul de repede peste intreaga mea activitate de la munca (cand se stabileste rutina totul devine usor) fara sa-mi dau seama cand a trecut timpul. Suna iar telefonul: “deci e 5 si te astept acasa ca mie mi-e foame si iar o sa manac tarziu si mie nu-mi convine”.
Trezita repede la realitate alerg catre casa. Deschid usa, ce credeti ca facea sotul meu? Statea la calculator, logic.
Trec la “aparate”. Imi iau tigaia de la tefal in brate , pun pestele la prajit in sosul facut de mine (delicios), fac salata. In tot acest timp primesc informatii cu privire la trafic, vizitatori si comentarii - de parca eu as fi cerut asa ceva.
Ma hotarasc sa fac o baie fierbinte, si il aburesc sa vina sa ma spele pe spate. Si vine, ce sa zic, dar!!! cu laptop-ul in brate!!! Jur ca nu fabulez! M-am enervat!
Macar a spalat vasele.

Citeam acum cateva minute la Zoso pe blog inca ceva despre ce ar gandi o femeie. Nu ar fi prima oara cand citesc asa ceva, este deja un folclor intreg pe tema asta pe internet in toata lumea, numai ca de data asta s-a umplut paharul.
Asa ca voi spune cateva chestii la repezeala :
Daca noi suntem atat de ganditoare si despicam firul in patru cu ce sunteti voi(barbatii) mai interesanti ca vegetati in canapea si va beti berea (ragaind delicat) uitandu-va la meci?
Daca femeile calculeaza scenarii cu privire la ceea ce faceti voi este ca nu le spuneti ce ati facut astazi, ca din punctul vostru de vedere nimic nu este interesant din ce ati facut in ziua respectiva.
Daca femeile se intreaba daca le iubiti sau nu este pentru ca de cand ati “cucerit-o” si ati “facut-o a voastra” ati mai uitat ca exista romantism - cel putin in prezenta lor - si, unii dintre voi mai aventurosi si care se plictisesc repede, isi cauta alte “galaxii de cucerit”. Atunci femeia de langa tine incepe sa se framante, sa devina un accesoriu numai bun de facut mancare si spalat rufe.
Poate daca ati fi suficient de atenti, comunicativi, si mai ales iubareti, ati face din cand in cand, chiar si dupa 5 ani de relatie, o surpriza romantica iubitei, o cina, o baie cu spuma si petale de trandafiri sa o faci sa se simta regina Nilului, poate nu v-ar mai “trancani” si v-ar deranja in timpul meciului sau din fata monitorului.
Daca nu ati mai fi atat de superficiali pentru o clipa, v-ati gandi ca suntem sensibile, delicate, ca va iubim si ca fara noi , femeile, nimic nu ar mai avea sens. Dar sunteti prea preocupati sa fiti “barbati” si sa faceti haz de toate chestiile astea atat de femeiesti.
Daca suntem atat de nesuferite si complicate de ce ne iubiti? De ce aveti atata nevoie de noi?
Daca ne tot analizati atat, de ce nu faceti sa functioneze si “rotitele” voastre romantice? Sau le puneti in functiune doar la capitolul cucerire?

Mai nimic in ultima vreme. M-a apucat o mare plictiseala de atat stat in casa si de uitat la seriale interesante.
Si stateam si ma gindeam: ce poate face un om care este la dieta, care nu fumeaza si nu bea alcool sau cafea, sa se distreze?
Ma gandeam sa merg la bowling dar acolo se fumeaza si imi vine sa vars de la fumul de tigara. Asta pica. Sau sa merg la biliard - aceeasi chestie si deci pica si ea. Mai fac exceptii doar atunci cand ma plicisesc rau de tot.
Sau ma mai gandeam sa merg la un film: nu exista decat un singur cinema - multiplex in Constanta si ala la etajul cu restaurantele si fast-foodurile cele mai ispititoare; cade din cauza dietei si a faptului ca filmele care ruleaza deja le-am vazut.
Sau ma gandeam ca sa mai ies si eu in vreun pub, bar : toate pica ce sa fac? Sa ies si sa beau un suc, ispitita de mai stiu eu ce cocteiluri calorice? si sa ma afum bine ca sa ma pastrez bine? Yack!
Sau sa mergem la teatru. Uite ceva la care nu m-am mai gandit demult. In facultate mergeam destul de des, asta pana cand m-am saturat de valul ala de “actori postrevolutionari” care considerau arta dezbracatul pe scena, sau injuratul sau urlete fara sens, sau miscarile alea in masa atat de haotice care dadeau bine si care prezentau viziunea vreunui regizor scrantit de-o doaga.
Ultima oara cand am fost la teatru, am fost cu cativa prieteni. Intamplarea a facut ca nu stiu ce liceu sa organizeze o seara de teatru, ca era sala arhiplina de tinerei nelinistiti. Se pusese in scena Iona. Un rol foarte greu, ca unic personaj sa incerci sa redai unicitatea piesei lui Marin Sorescu, mi se pare un act de oarescare nebunie. Mai ales in fata unor tineri care refuzau cu desavarsire sa realizeze ca sunt intr-un teatru. Am ramas impresionata cum actorul si-a intrerupt rolul si a facu apel la elevi sa faca liniste.
Mi-a fost mila de actor. Nu am mai fost de atunci. Poate ca voi mai incerca sa mai merg, curand.
Cam ce poate sa mai faca un om sa se distreze zilele astea?