Deci azi este Sf. Andrei, asa deci, La multi ani! si toate gandurile bune tuturor Andreilor, Andreelor!

Azi mai este si ziua alegerilor. Mai avem inca doua saptamani de cosmar cu analistii care analizeaza voturile, fac scandal si trag concluzii.

Oh, Doamne! Ce procentaj scazut de participare la vot! Oare de ce? Suntem atat de suprasaturati de idioti incat nu mai suportam sa ne uitam la televizor.

O sa-mi fac o saptamana de seriale de suflet. Abia astept sa vina sarbatorile sa pot sa stau linistita acasa si sa nu trebuiasca sa fac nimic.

Parca a venit prea repede frigul. Nu am chef nici sa imi ridic degetele pe tastatura. Sunt la munca, cu o gramada de probleme stringente, pe care, fara sa am de ales, le rezolv fara nici o tragedere de inima.

Cred ca ma incearca o raceala de aia rea. Am sa o dreg cu un vin fiert. Asa tratez si depresia si raceala.

Imi faceam griji ca mi-a pierit inspiratia de a mai scrie cate ceva. Mi-a trecut.

Am o scarba de a ma mai uita si la televizor - eu care credeam ca sunt dependenta de tv. Toti vorbesc vrute si nevrute despre politica si se promoveaza care cum pot, ca de vin alegerile. Cat de sila imi e!

In weekend am facut sarmalutze si ciorba de burta! Mi-au iesit delicioase. Asa zice Adoratul!

Am aflat din surse sigure ca EBucataria o sa mai faca un concurs cat de curand. Vreau sa castig pentru ca, am auzit din aceleasi surse, au premii pe care am pus ochii. Inca nu stiu cu ce reteta sa ma prezint. Sugestii, careva?

S-a nascut fara sa o doreasca nimeni. Planurile nimanui nu trebuiau intrerupte pentru venirea ei pe lume.
Asa ca, sugara trebuia trimisa la o cresa saptamanala si o lasau acolo toata saptamana. Veneau sambata sa o ia acasa pana luni dimineata.

Prima ei amintire ca individ a fost covorul pe care educatoarea il scotea in curte si refuzul ei categoric de a vorbi, de a se juca cu colegii. Nu conta ca era alergica la clorul ce se turna in grupurile sanitare, ca facea febra constant pana la 40 de grade, ca ar fi facut orice ca sa stea acasa. Parintii aveau treburi importante, mult mai importante decat o mana de om caruia i-a dat viata din intamplare.

A invatat sa cante, s-a straduit sa invete cat mai multe poezii sa spuna bancuri, sa fie adorabila pentru o fetita blonda si cu ochi albastrii. Ar fi facut orice ca lumea sa o placa, chiar si pe clovnul. one man show pe placul parintilor si al bunicilor.
Citeşte mai departe »

Pentru ca tot este un subiect la moda cu despartirile astea: Andreea Raicu de Tudor Chirila, Mihaela Radulescu de Dl. Elan si exemple ar tot fi.

Dar nu despre ele vreau eu sa vorbesc, pentru ca toata lumea vorbeste. O cunostinta, de-a mea, s-a despartit de prietenul ei cu care era de 10 luni (cunostinta are 24 de ani). S-au certat destul de urat.

El i-a facut lista de inventar cu toate obiectele pe care i le-a daruit de-a lungul celor 10 luni de cand sunt impreuna. Si i-a cerut restituirea tuturor obiectelor. Nici macar nu stiu despre ce obiecte este vorba: poate un ceas, un inel, papitzoi de plus, na’ ca orice indragostiti.

Cum Doamne iarta-ma sa fii atat de badaran sa faci asa ceva? Nu se presupune ca atunci cand faci un cadou cuiva este pentru ca il faci din inima, ca vrei ca persoana respectiva sa fie incantata si mai ales, cadoul nu este pentru totdeauna?

Sau specifici, atunci cand il dai: acest cadou este dat in folosinta pe durata relatiei si, la incetarea contractului - relatiei, se vor restitui integral, asa ca un contract ce comodat.

Am fost atat de socata de acest lucru ca nu am putut sa nu scriu despre asta. Mai ales ca ieri, in urma tuturor lucrurilor penibile care s-au intamplat, a venit sa o caute, sa vorbeasca. Ce? Ce ai putea sa vorbesti cu un asa badaran. Oare dragostea se masoara in cadouri si atunci cand ea dispare, dispar si cadourile? Habar nu am!

Nu pot sa inteleg situatia asta pentru ca nu am fost pusa niciodata in situatii atat de incomode. Oare ea va trece peste si se vor impaca? Din punctul meu de vedere, ar fi o fraiera, dar, nu cred ca e treaba mea.

Nici nu stiu ce sa zic: nici nu mi-ar place sa am cadouri de la fosti; le returnez de buna voie daca nu doresc sa le am, dar sa-mi fie cerute, si sa mai si vina sa mai discutam… nu vad ce am mai putea vorbi, nu?

Pentru ca am vazut aici un subiect mai mult decat interesant, am hotarat sa scriu si eu un post. Si asta dupa ce am incercat sa scriu ceva la comentarii si am vazut ca nu ma mai opream cu cat as fi avut de zis la capitolul asta.

Geloasa nu am fost niciodata. Am fost indiferenta si neintelegatoare cu oamenii atinsi de boala asta. Consideram ca sunt oameni care nu au incredere in ei, ca sunt oameni care au probleme de perceptie si comunicare.

Nu imi era clar de unde veneau demonii aia in capul cuiva. Cum se putea ca un om atat de inteligent, de capabil, de sclipitor, sa fie atat de idiot sa lase gelozia sa-i intunece ratiunea.

Apoi am inteles. Ratiunea nu are nici o treaba cu iubirea. L-am cunoscut pe Adorat azi, dupa o luna l-am vazut a doua oara. Dupa 3(trei) zile m-a cerut in casatorie si dupa 6 luni (fix) am facut nunta. Orice urma de ratiune a disparut. Maica-mea era sa faca un atac de apoplexie: ca va grabiti, ca nu ganditi…etc. Ne iubeam! Si eram indragostiti!

Daca as fi fost rationala, poate nu m-as fi casatorit atunci. Si as fi regretat toata viata mea!!!

Apoi am inceput sa fiu geloasa. Imi muscam buzele si plangeam. Nu intelegeam cum eu, aia rationala, cerebrala, nu pot sa controlez porniri atat de nelogice, deplasate.

Am suferit cumplit de gelozie. Cel mai grav era ca El trebuia sa suporte crizele mele si sa sufere si el. Intre timp, sa zicem ca m-am vindecat. Cu multa intelegere, comunicare si multa iubire. Mai am cateodata mici rabufniri. Care imi trec cu mult umor.

Pentru ca amandoi dorim ca relatia asta sa functioneze, pentru ca dorim sa avem o familie sanatoasa si fericita. Dar nimic din tot ce avem nu ar fi fost posibil, daca nu ne-am fi straduit sa fie bine.

Daca eu as fi atacat cu crize de gelozie si el ar fi raspuns cu insulte sau respingeri, daca dialogul dintre noi s-ar fi inchis, nu cred ca am fi ajuns vreodata la liman. Multumesc Cerului ca am(a) fost intelepti si maturi. Merita pana la ultima suflare.

Si, intr-un final, cred ca e bine sa fii gelos, putin, asa de control. Face parte din fluturasii aia din stomac, atunci cad te uiti la iubitul tau si zambesti, doar asa, ca iti poti odihni ochii, pe chipul lui.

Ce vandabil suna titlul acesta pentru o revista Flu-Flu. Dar, in era asta rapida si sedentara, stresul isi lasa amprenta asupra sanatatii noastre.

Metoda de relaxare: rasul! Citeste ceva funny, amuza-te cu partenerul de viata imaginandu-ti scenarii-traduceri siropoase la filme de groaza, joaca mim - pe mine una ma distreaza teribil jocul asta.

Alta metoda ar fi aceea a rasfatului cu un masaj profesional. Daca poti, in drumul spre casa de la birou, fa-ti o programare la un salon de masaj. O ora de rasfat o sa te faca sa plutesti spre casa zambind, garantat.

O idee care desi, e patinata nu si-a pierdut eficacitatea: baia fierbinte cu spumant si lumanari parfumate, poate si o candela cu uleiuri aromate, muzica ambientala in surdina si sa il rogi pe partener sa te spele pe spate, ar fi rasfatul relaxarilor.

Ma gandesc ca daca esti prins de timpul care nu-ti ajunge niciodata, poate doar o cana de ceai fierbinte pe care sa o savurezi in patura la televizor, e un mijloc sa-ti clatesti neuronii, sa te relaxezi destul de bine pentru a prinde un somn bun si a incepe o noua zi plini de entuziasm si energie.

Hm! Nu-mi place sa dau din casa, dar de data asta m-am gandit ca ma simt prea bine ca sa nu impartasesc.
Acorda-ti un pic de atentie pentru o stare de bine!

A trebuit azi sa gasesc contra cronometru o adresa. Nu trebuia sa intarzii la adresa respectiva, musai.

Ajung in zona cu masina personala si incerc sa opresc o doamna sa cer mai multe in formatii; doamna ce face? Lasa capul in pamant, ridica de umar ca sa ii acopere fata si ma ocoleste de parca as di fost muma padurii. OK. Am speriat o baba dementa.

Trag masina pe dreapta si ma dau jos cu gandul sa nu mai sperii oamenii. Incerc sa mai abordez o alta doamna si surpriza: persoana respectiva lasa capul in jos si grabeste pasul; imi arunca peste umar: “Imi pare rau, nu va pot ajuta!”

Eram imbracata office, facusem dus de dimineata- deci nu emanam odoruri neplacute, la ultima analiza in oglinda eram cel putin prezentabila, ca sa nu zic magnifica, ca sunt modesta. “Ce Doamne-Iarta-ma are lumea asta? Suntem la camera ascunsa?”

OK! Doamnele sunt niste sperioase! Hai sa trecem la domni. Incerc sa abordez un domn: nici nu ma baga in seama, de parca nici nu as fi fost pe acolo.

Deja eram la limita nervilor. Ce dracu are lumea asta? A devenit atat de salbatica, atat de individualista incat sa dai o mana de ajutor este sinonim cu ceva groaznic?

Daca stau bine sa ma gandesc, exista si oameni care, pentru amuzamentul propriu, dau indicatii false, arata directia opusa de mers sau te mai iau si la misto. Eu am avut norocul sa nu dau peste astfel de oameni

Noroc ca in zona respectiva am gasit o posta si am cerut acolo lamuriri, pentru ca de nu, si acum orbecaiam pe strazi. Ce oameni, domle’!

Si daca va intereseaza, am fost super descurcareata si nu am intarziat unde aveam treaba

Sunt incantata de noul anotimp care a venit in forta. Toamna e hotarata sa ne sperie. Ne-am schimbat de urgenta garderoba de vara cu cea de iarna, si suntem inca nepregatiti sa asimilam ca este frig, mai ales ca, acum 10-15 zile, inca mai faceam plaja.

La Constanta este ceva magnific: datorita marii, vantul intensifica valorile scazute ale termometrului.
Cat imi place vremea asta! Mai ales cand stai in pat sub paturica, butonezi telecomanda, si stii ca nu ai alt program pentru zilele urmatoare decat sa lenevesti, sa citesi mailuri, sa butonezi blogul, sa te relaxezi in bucatarie facand cate ceva bun.
Ce bine e ca a venit toamna si ca eu nu trebuie sa merg prin vant si ploaie sau sa ma trezesc dimineata!

Si ce pacat ca si cele mai bune lucruri au un sfarsit!

Dupa ce m-am lasat de fumat, spre rusinea mea, mi-am mai luat inca un pachet. Doar unul. Mi-am luat un brand super naspa, care nu avea nimic in comun cu savuratul.

Si l-am fumat pe tot, pana la ultimul fum.

Cand am fumat ultima tigara, m-am asezat confortabil, am savurat-o pe indelete, mai sa ma ia ameteala, si mi-am spus ca o mantra: “Asta este ultima ta tigare! Nu o sa mai fumezi niciodata!”
Cat de bun fost fumul ala savurat la maxim - doar fumatorii inteleg ce e aia.

Desi incepusem sa tusesc si sa expectorez ceva ciudat si nesanatos, nu m-as fi lasat niciodata de fumat daca nu apucam sa-i promit Adoratului.

Am trecut de prima saptamana cu brio, desi am avut cateva puseuri acute de scenarii care mai de care mai nebunesti despre cum sa fumez o tigare. Doar un fum, atat. Sa nu mai zic ca am visat ca fumez.

Nu ma gandeam sa fie atat de greu!

Se pare ca de data asta sunt pe drumul cel bun.

Oare Raduleasca o sa-mi faca cadou ceva?

Ce face diferenta dintre un tip care o duce rau si un invins? Atitudinea!

Modul in care privesti o intamplare din viata ta, de cum te corelezi la lumea din jurul tau, cum te apreciezi sau nu intr-un anumit moment. Asta este tot ceea ce face diferenta. Atitudinea!

Care nu s-a simtit prost la un momentat, atunci cand a mancat vre-o inghetata in oras si s-a murdarit pe bluza atat de alba (parca fac reclama la dero), lumea ta s-a prabusit, toata lumea se uita la bluza ta, mai bine erai dezbracat(a) decat pata aia deasupra buricului.

Lumea ta se reduce la acea pata, uiti cat de bine te simteai acum 30 de secunde, inainte de accident. Si care ar fi problema: decat sa te ia transpiratiile de jena sau nervi si sa-ti blestemi soarta, mai bine ai face o gluma si ai trece peste, limitand asta doar la capitolul de marca de dero sa cumperi sa fii sigur ca iese pata si sa revii repede la cat de buna este inghetata ta.

Ti-ai pierdut slujba, stai cu chirie si nimeni din jurul tau nu iti plange de mila. Asa, si? Lumea nu a incetat sa se invarta cand tu ai dat un pic de probleme. In loc sa te gandesti ce metode de suicid sa aplici sau in ce categorie de alcool sa iti inceci amarul, mai bine ai pune mana pe anunturi si ti-ai cauta un job. Intre timp fa plimbari lungi, fa ce iti doreai sa faci cand erai atat de ocupat cu jobul si care sa nu implice cheltuieli si sa vezi chestie, soarele va rasari si maine.

Ai probleme cu profa care tine cu tot dinadinsul sa-ti dea cosmaruri si sa te lase corijent, sau mai rau, repetent? Lumea ta se limiteaza la cum rad colegii de tine mai rau, la cum o sa iti faca capul tandari ai tai acasa pe baza de corijenta? Foloseste-ti un pic capul, pune burta pe carte si inceteaza sa te gandesti la cum sa faci in asa fel sa copiezi data viitoare la teste. Ia lucrurile asa cum sunt, nimic nu pare sa exprime o tagedie atat de mare.

Nu pot sa nu imi para rau cand aud la Stirile de la ora 5 : alt sinucigas. Cand te gandesti ca totul tine de felul in care alegi sa privesti viata. Este chiar atat de greu sa intelegi ca nu este nimic atat de grav, care sa nu treaca odata cu timpul. Ca daca azi ti se pare sfarsitul lumii, maine, o sa te trezesti si o sa razi de tine cand o sa-ti aduci aminte cat de stupid ai putut fi ieri.

Sunt genul de om care (vorba proverbului american) daca viata imi da lamaie in loc de miere, voi face o limonada. Ma gandesc ca mai am, daca sunt norocoasa, vre-o 30 de ani de trait pe lumea asta.

Nu vreau sa plec din lumea asta adunand frustrari, gen, daca aveam alti parinti, daca as fi avut bani, daca as fi fost, as fi facut. Viata mea este asa cum este: minunata si de cosmar, dulce si amar, ca viata fiecaruia dintre noi, fiecare cu frustrarile si neajunsurile din ea.

Tot ce pot sa fac, este sa imi promit ca voi incerca mereu sa fiu mai buna, mai inteleapta si sa adopt un mod detasat de a privi intamplarile din viata mea. Asta face diferenta dintre un invins si un invingator: ATITUDINEA.