Am intrat intr-o monotonie care nu lasa sa se intrevada nimic bun. Am de lucru ca la balamuc, le execut, mecanic, linistit, masinal, intr-o rutina palpabila, plictiseala crancena care da senzatia se mutenie a tot ce se intampla in jur. Parca m-as deplasa intr-o materie vascoasa, in reluare, infiorator de plictisita.
Dete intelectualitatea in mine. Uite ce face domle’ plictiseala.
Se intrevede aici ideea inutilitatii comunicarii pe blog a tot ce este si ce nu este. Ce dracu am mai facut eu de mancare cred ca nu intereseaza pe multi.
Sau ca am incetat demult sa mai scriu poezii pentru ca, dupa ce le-am scris, l-am descoperit pe Nichita, si l-am contopit cu ideiile mele - ii preluasem ideea spiralei. L-am comparat cu ce am scris pana atunci si m-am acuzat de plagiat singurica, fara vreo vina. Ma lovesc de o criza a intelectului care a incetat demult sa mai citeasca o carte din comoditate si de prea multa oboseala. Nici macar fiorul acela al noului, al patrunderii intr-o alta dimensiune, nu-mi da imboldul de a deschide o carte. Scuzati-mi rabufneala. Mi-a scapat. Nici macar asta nu merita consemnat.
Imi vine iar sa apas Backspace… baliverne aruncate in plictiseala. NU depasesc inutilitatea aruncarii cuvintelor la intamplare. Sunt consemnata de sictir. Sa depan idei pe care altii inaintea mea le-au gandit, trait, simtit, redat. Atunci intervine mutenia, privirea fixata in gol pe liniuta aia clipitoare pe monitor. SI daca totusi mai razbat cuvinte, exista Backspace-ul.
I need madication! Boala mea are un nume: plictiseala!

Nu stiu ce a fost cu raceala/gripa asta. Arhi, iubitul si adoratul meu a avut grija exemplara de mine. S-a dus la farmacie, mi-a luat Fervex, Faringosept, Aspirina, mi-a facut ceai, a avut grija sa-mi mai puna cate un film (in momentele in care am fost treaza).
Am dormit de ieri pana azi, aproximativ 20 de ore. Dar m-am facut bine. Si asta datorita sotului meu. Asa te mai trezesti cateodata si realizezi ca esti un om norocos, ca ti-ai gasit jumatatea, perfecta sau imperfecta, fara de care nu stii cum ai mai putea trai.
In fond si la urma urmei, asta este o casnicie: doi oameni care se iubesc si care au grija unul de celalalt. Sa-ti gasesti un om langa care sa stii ca nimic nu este imposibil de realizat.
Acum, rasfatata de atat grija, il voi lasa pe Arhi sa zica tot ce-si doreste, fara sa ma enerveze. Probabil ca asta pana maine cand o sa ma enerveze iar si eu am sa-l iert din varii motive asa cum el ma iarta pe mine cand il scot din sarite. Cred ca asta este o casnicie care functioneaza.

Deci azi a fost ziua cantarului si se pare ca a dat roade infometarea asta enervanta. Ma astept ca organismul meu sa se trezeasca si sa zica: gata! nu mai slabesti! si, la urmatorul cantar sa ma apuce cele mai mari depresii vazand ca nu am reusit sa slabesc nici macar un gram. Dar, stiind toate acestea din avans, am sa reusesc sa imi inving poftele si am sa reusesc sa trec cu bine peste toata perioada asta de 13 zile.
Bine ca sunt in concediu, reusesc sa ies mai rar din casa si sa simt mirosuri de mancare de la restaurante sau fast-food. Am trecut cu brio prin fata unor pui rotisati si a unor mici cu mustar, astazi, cand am fost (iar!!!) la munca pentru un control de rutina.
Imi este mai usor, perioada este mai putin propice pentru vizite sau iesiri in oras datorita vremii destul de foarte reci.
In rest, nu mai am energie sau nervi. Totul se invarte in jurul curei asteia de slabire. Dar si cand o sa-mi iasa… nimeni nu o sa fie ca mine…de zvelta! (si ametita de foame)

In zilele noastre din ce in ce mai agitate, se pune accentul tot mai mare pe comunicare. S-au inventat tot felul de gadged-uri:
Sa incepem cu telefonul cu fir. Cel simplu. Cat de mult a revolutionat lumea! Cum nu a mai fost nevoie de telegrafisti, comunicarea a devenit maii eficienta si mult mai directa sa nu mai spunem de cat de rapida.
Lumea a inceput sa se invarta si mai repede si a fost nevoie si de mobilitate. Au fost inventate si asa numitele telefoane mobile. Niste chestii care cantareau vreo 15 kile. Au devenit iar, insuficiente si incomode, lumea se invarte din ce in ce mai repede si oamenii au inceput sa le micsoreze dimensiunile pana cand cei cu maini mai mari au intampinat dificultati in a le folosi.
In acelasi timp s-a dezvoltat si industria IT. A fost revolutionata lumea cu un nou sistem de comunicare: internetul - sa poti sa comunici, sa vizualizezi, sa explorezi, sa ai acces rapid la informatie.
Stiu ca este o introducere destul de rudimentara sau liniara, dar scopul este de a trasa o idee pe care vreau sa merg.
In tot acest timp lumea nu a urmarit decat sa comunice cat mai rapid, eficient. S-au dezvoltat retele de servicii, lumea se invarte in jurul satelitilor si invers. Au ajuns cu internetul in fiecare casa - la fel ca si cu telefonul - devenim dependenti de el: doar ai nevoie de cate o informatie mica, sau sa vorbesti cu varu din Canada, sau sa trimiti vre-un raport la munca lucrat in ziua libera. Si cand ti de povesteste o discutie pe messenger ceva de genul : “Dude! Ce misto ninge afara!!!” si interlocutorul iti raspunde “da link!da link” poate ti se pare funny pe moment, si stai sa te gandesti . Lumea si-a dezvoltat sistemul ei de comunicare pentru comunicare - iar noi nu facem decat sa ne incolacim in jurul acestei tehnologii, ne raportam la ea, interrelationarea directa este din ce in ce mai scazuta, facem spatiu cat mai mare tehnologiei, incat uitam sa ne uitam pe geam sau sa mai facem si altceva mai lumesc. Ca de pilda o plimbare. Am devenit sclavii tehnologiei - s-a inventat pana si cybersex-ul. Ma gindeam zilele trecute: daca nu ar fi necesar a avea un job mi-as lua un fotoliu de piele care face masaj -multitasking- cu boxe incorporate. imi pun tastatura in brate, mancare la domiciliu exista, telefonul si netul - la indemana, si nu as face decat sa devin un pufulete de care vad in tarile dezvoltate.
P.S. Pufulete le zic persoanelor de orice varsta care sunt grasi de la KFC sau McDonald’s si palizi - stravezii. Par bolnavi. Probabil din cauza lipsei miscarii sau/si al soarelui.
Comunicare eficienta prin tehnologie sau mai degraba interrelationare??? Sau ca sa vorbesc mai direct: Ce preferati? Sa faceti sex sau sa tastati faptul ca faceti sex? Nu am devenit prea tehnologizati incat sa uitam ca suntem si animale? Ca facem parte dintr-un lant trofic, ca avem instincte, nevoi si pofte, ca trebuie sa relationam ca sa supravietuim ca specie?
Oare e vremea sa ne intoarcem la origini sau deja este prea tarziu? Sa ne fi pierdut adaptabilitatea la mediu? Si daca da, unde oare ne indreptam?

Nu am energia si nici nu mai simt dorinta de a ma mai alinia unor norme sociale. Sunt un sociopat sau am iesit asa de tare “out of the box” incat orice devine neinteresant, inutil?
Sunt adaptabil, dar niciodata nu a fost in raza mea de interes sa devin sociabil. Am fost intotdeauna pe teren neutru si de neatins – am avut grija de asta. Am jucat totul - asa - enervant de distant. Pot sa pierd totul pentru ca nimic nu este al meu!!! NIMIC!
Am tentinte autodistructive? Oare ar trebui sa dau mai multa atentie “tablei de sah” care se cheama viata? Sau sunt cel care face parte din categoria celor ce se multumesc cu discutiile dintr-un blog, sau mai stiu eu cate variante de comunicare pe internet, discutii pe care le-as caracteriza cel putin fade.
De ce isi mascheaza oamenii instinctele si reactiile? Devenim din ce in ce mai putin constienti de asta. Preferam sa stam ore in sir in fata calculatorului sau al televizorului unde altii ne infuzeaza cu idei “gata facute” si cu notiunea de ce ar trebui sau nu sa fie normal.
De ce devenim manipulatori si manipulati? De ce ne incrancenam atat de tare in jocul asta al vietii?