Agitatia si schimbarile din viata mea s-au mai domolit un pic; am avut timp sa-mi ascult o prietena despre necazul ei: bunica ei a suferit un accident vascular cerebral.

Ceea ce este si mai tragic este ca familie, este ca desi dispusa sa plateasca orice tratament, sa suporte deplasari spre alte orase, nu stie unde sa se indrepte. Au cautat pe internet(poate nu suficient de bine) locatii ale unor spitale din tara care pot face operatii pentru remedierea problemei, un tratamet, orice.

Numai ca nu le zice nimeni nimic. Doctorul bunicii, care se ocupa de ea momentan, le spune relaxat ca sa fie calmi, ca in principiu nu se poate face nimic. “Daca isi va reveni, isi va reveni singura!”

Ce sistem medical imbecil in Romania! Doctori prost platiti drept urmare prost educati, prost pregatiti, nerespectati(Tin minte ca demult, cand ziceai: “E doctor!” se subintelegea un respect deosebit; acum nu-i vezi decat ca pe niste hiene care nu stiu cum sa-si umple buzunarele mai bine si apoi sa te intrebe ce ai). Recunosc, sunt si exceptii! Dar nu este suficient cand vorbesti de un sistem!

Dar cel mai tragic este ca cel care are de suferit esti tu direct! Eu, el, toti!

Sa revin la prietena amintita: cum pot eu sa o ajut cu un sfat, cu ce are de facut? Spre ce locatie din Romania poate sa gaseasca o solutie la problema ei? Cineva? Un sfat va rog!
Multumesc!

Cautam cu chirie prin Constanta. Eu si cu Adoratul ne-am luat frumusel si romantic de mana si, pentru a se face simtita absenta noastra, ne-am hotarat sa migram spre ceva nou.
Acum ne cautam un locusor numai al nostru.

Abia astept!

Am observat ca daca ne schimbam locatia mai des, apetitul nostru de orice fel, creste simtitor.
Aveam de mult dorinta de a ma destainui public:

Te iubesc Adoratule! Tu esti cea mai pretioasa comoara din viata mea. Sunt binecuvantata ca existi, norocoasa ca te-am gasit, fericita ca iti vad zambetul in fiecare zi langa mine. O sa merg alaturi de tine pana la capatul lumii. Pentru ca tu ma iubesti, pentru ca alaturi de tine pot fi mai buna. Tu esti jumatatea mea mai buna!

In rest, doar o poveste suficient de trista ca sa nu merite a fi amintita!

Nu stiu cum am supravietuit pana acum fara permis de conducere. Ma rugam tot timpul de Adorat sa ma duca pe unde aveam treaba, eram limitata in actiunile mele de programul lui, de mijloacele de transport in comun si de timpul prea mare pe care il fac acestea pana la destinatie. Plus ca mai stai in statie si astepti de iti sare basca indiferent de conditiile meteo.

Acum sunt de-a dreptul fericita. Numai ca m-am lovit de alta problema: blondele la volan. Cu toate ca am permis de doar 5 luni pot sa zic ca ma descurc acceptabil. Imi place sa conduc. E ca si cum as fi in parcul de distractii la carting, fara sa platesc vreun bilet. Doar benzina.

Pe toata perioada aceasta eram destul de certareata cu misoginii care spuneau ca femeile nu stiu sa conduca. Dar, spre dezamagirea mea, am ajuns sa le dau dreptate.

Incepand cu pozitionarea intr-o intersectie, atunci cand vor sa isi schimbe directia de mers si blocheaza tot traficul, pe toate directiile. Sau de cum parcheaza in orice alta directie decat marcajele din parcarile din supermarket, de ocupa 2 sau 3 locuri asa, doar ca sunt femei. Sau de trecerea de pe o banda pe alta fara semnalizare prealabila. Sau atunci cand intra in intersesctie, scot delicat mana pe geam si fac semne sa le lasi sa treaca, chiar daca semnele de circulatie nu-i dau prioritate.

Huh! Gata! Am spus-o! Exceptii sunt! Sunt convinsa: eu sunt una dintre ele. Am inceput si eu sa injur blondele la volan. Si cand vad o blonda la volan circul cu si mai multa atentie.

Imi pare rau sa recunosc, dar femeile la volan sunt ca si scoase din bancurile cu misogini.

Stiu ca la un moment dat mai toti blogarii au un titlu de genul asta.
Eu nu ma plang ca nu am subiecte sa scriu, ma plang ca nu am timp.

Lipsa de inspiratie la mine este in bucatarie. Nu mai stiu ce sa fac de mancare. De asta se loveste tot omul, toate femeile care au in indatorire lucrul asta. Nu mai stiu ce sa fac de mancare.

Aveti voi sugestii?

Sa nu fie ceva nesanatos, in afara sezonului sau care sa contina multe calorii ca mi-a reprosat Adoratul ca nu am suficienta grija de silueta lui.

Later edit: am butonat un pic EBucataria a lui Andrei Crivat si vreau sa zic ca deja salivez. nici nu stiu ce sa incerc mai repede. Si eu care vroiam sa ma bag cu o reteta pentru concurs… se pare ca sunt multi amatori “profesionisti”. Cand o sa prind curaj, am sa trimit si eu o reteta.

Zilele astea la tv se plangea o reporterita de mizeria de pe plaja. Ca nu exista cosuri de gunoi, ca nu ridica nimeni mormanele de gunoaie acumulate pe plaja.

Incepuse reporterita sa acumuleze date importante despre cine trebuie sa ridice gunoiul, cine administreaza plaja, care sunt vinovatii.

M-am enervat. Nimeni nu face nimic la nivel national pentru educarea populatiei. Vrei sa ai o plaja, o tara fumoasa si curata? Nimic mai simplu: cand plimbarile tale ajung la plaja, la picnic sau pur si simplu cand mananci o inghetata, fii educat: ia-ti o punga cu tine si aduna-ti mizeriile. Pleaca de acolo si cauta o ghena de gunoi, chiar daca este la 3 km distanta. Data viitoare cand vei mai merge la plaja, nu vei fi scarbit de ce gasesti acolo: gunoaiele pe care le-ai lasat tu sau alt needucat.

Am vazut o tipa cu doi copii: unul de 5-6 ani si unul suficient de mic sa stea in carut. Copilul ii da mamei ambalajul de la inghetata si mama ce crezi ca face: baga ambalajul sub carut. Nu m-am putut abtine. M-am dus la ea si am intrebat-o: “-Asa vrei sa iti educi copii? Cosul de gunoi este la 2-3 pasi de dumneavoastra. La anul, cand veti veni in statiune, sa nu spuneti ca este jegoasa, murdara.Acasa tot asa faceti? Bagati gunoiul sub canapea?” Nu a zis nimic. Si-a luat ambalajul si s-a deplasat pana la cosul de gunoi. Poate eu am reusit sa schimb ceva, poate nu.

O alta tipa, imbracata traznet, manca o shaorma pe strada. Termina de mancat si arunca ambalajul pe strada - pur si simplu. Ma duc la ea si ii zic politicos: “- Cred ca v-a scapat ceva pe jos!” la care ea, absolut nonsalanta imi raspunde: “- Nu! Nu mi-a cazut nimic, eu am aruncat hartia aia pe jos”. Asa pur si simplu. Am amutit la atata nesimtire.

Primul pas trebuie sa il faca fiecare din noi. Sa ne plangem mai putin si sa facem mai mult.

Asta este senzatia ce m-a cuprins zilele astea.
Jobul imi sufoca pur si simplu viata personala. nu am timp decat de strictul necesar: un pic de shopping(chestii uzuale si care umplu frigiderul si camara), vin acasa, ma invart un pic prin casa, daca mai am energie, ma grabesc sa imi achit facturile, sa fac cate ceva de mancare, noroc cu ala de a inventat masina de spalat. Chiar si asa, am nevoie de timp si pentru intins si strans rufele. Am extraordinar de multe de facut si prea putin timp.
NU ma plang, pur si simplu constat: odata cu trecerea timpului am prea putin timp sa fac cate mi-am propus. Sau cate trebuie sa fac.
Mi-e dor sa scriu si, acum cand imi aluneca degetele pe tastatura, ma simt in largul meu.
Habar nu am ce as putea face sa-mi organizez mai bine timpul pentru eficienta maxima.
Poate sa incerc sa imi propun sa fac mai putin . Astept sugestii!

M-am trezit dandu-ma cu capul de toti peretii pentru ca afara ploua. Si nu numai ca ploua dar bate un vant de te trec fiorii daca ai auzi vuietul care vine de pe la geamuri si usi.

Imagineaza-ti ca esti in casa groazei. A mai si tunat si fulgerat. Mi-am bagat nasucul sub cerceaf inca vre-o cinci minute ca sa imi fac curaj.

Trebuie sa ma duc la munca. Cred ca il trezesc pe Adorat sa faca pe soferul, ca mie mi-e frica sa conduc in conditiile astea. Ii fac cafeaua si o sa ii arat ce e afara! Sigur nu ma refuza, ca sunt asa de mica si de delicata

Daca ma trezeam cu 10 minute mai tarziu, nici nu stiam ca a plouat; decat daca ma uitam pe geam. Incredibil!!! zici ca nici nu a fost. E doar un pic innorat.

Macar am baut cafeaua cu Adoratul meu.
Sa aveti parte de o zi insorita

Auzeam zilele astea cum se cearta vecina cu vecinul de mama focului. El o bate pe ea, ea tipa si il injura de mama focului din neputinta de a face altceva.

E ciudat ca viata iti ofera o gramada de optiuni dar nu faci nimic in directia asta. Esti liber sa alegi, sa divortezi, sa mergi la consilier marital, sa il parasesti pentru o saptamana: te duci la maman ca realizeze ca viata lui nu are sens fara tine si sa vina dupa tine.

Sau sa intelegi ca pur si simplu, indiferent cat de mult incerci sa comunici nu reusesti sa faci mare lucru. Atunci ar fi vremea sa realizezi ca nu esti fericit. Ca ai dreptul si obligatia sa fii fericit si sa-ti analizezi parametrii in care functionezi, inclusiv pe el (ea).

Din pacate sunt foarte rari oamenii care pot sa distanteze logica de inima. Si continua sa faca aceleasi greseli. Vecina stie ca daca il injura ia bataie si totusi o face. Nu poate sa inteleaga atata lucru? Este prea sufocata de supararile pe care el i le face ei?

Ma gandesc la o prietena care este casatorita de 1 an si care mi-a destainuit ca a inceput sa o cam “fure” de la al ei. Cat de neputincioasa m-am simtit punandu-ma in locul ei: sa iau bataie de la omul pe care eu il iubesc ca nu am taiat ceapa solzisori sau mai stiu eu ce. Mi se pune un nod in gat de furie si frustrari.

Cum as mai putea sa continui sa il mai iubesc pe cel de linga mine? Omul care ar trebui sa ma faca fericita, langa care se presupune ca mi-am gasit fericirea vrea sa ma “franga” sa ma “modeleze” sau sa ma “educe” intr-o asemenea maniera.

Cum se resfrange asta asupra personalitatii mele? Cum as putea sa-i mai zambesc vreodata sau sa il iubesc?

Ma uit si inca nu pot sa asimilez ca exista asemenea oameni: calai sau victime. Isi iau rolul in serios si nu fac nimic sa schimbe ceea ce (eu gandesc ca) ar fi gresit.

O victima se complace in tot felul de scenarii fara iesire (pentru ca refuza sa vada mai mult decat au in fata ochilor) iar calaii savureaza placerea de a domina, adrenalina de a modela, de a face cunoscuta frica, fara a lua in considerare ca sistemul lor de valori este nul.

Cred ca doi oameni, care s-au hotarat sa mearga pe acelasi drum trebuie sa inteleaga ca la amandoi trebuie sa le fie bine in relatie. Ca atunci cand au hotarat acest lucru, le era bine. Ca le placea sa-si bea cafeaua dimineata impreuna, ca vor sa faca viata celuilalt mai frumoasa. Pentru ca la un moment dat au considerat ca si-au gasit jumatatea.

E posibil ca ei sa se fi inselat. Nu e nimic mai trist decat asta. Ba da! Sa te complaci in acea relatie esuata!

Iar tipa ceva vecina. Sunt convinsa ca iar si-o ia. Chiar nu e nimic de facut?

Am citit aici, o fata nevazuta, inca, a lumii.Oameni care sufera din cauza nesansei sau din cauza unui sistem medical prea invechit, rudimentar, caruia ii lipaseste empatia.
Un om, Bianca Brad, a ales sa se deschida, sa isi “imparta” durerea. Au fost alaturi de ea inca alte sute de femei. Nu doresc nimanui sa simta ceea ce a simtit ea.
Poate pui si tu link-ul mai departe, la tine pe site. Sa ajuti cumva! Sa te uiti in oglinda si sa spui: “sunt un om norocos ca nu mi s-a intamplat mie acest lucru!” Sau pur si simplu sa fii alaturi de ea. Incearca sa mearga mai departe.
Cuvinte sunt de prisos. Nu am gasit nici un cuvant care sa poata sa aline, macar un pic, durerea.
Daca poti, doneaza! Dar ce ai putea face cu banii? Poate consultatii mai bine facute, sau poate analize de sarcina un pic mai ieftine. Habar nu am! Daca pot sa ajut, sunt aici! Tu ce poti sa faci?

Azi am avut o zi fantastica! Adoratul m-a plimbat in …Dobrogea. Am fost peste tot: Medgidia, Ciocarlia, Lumina, Ovidiu, Lanurile, Valea Dacilor, Tuzla, Techirghiol, Eforie Nord si Sud, 2 Mai, Vama Veche. Ne-am plimbat ceva. Pentru ca nu cred ca am insirat toate localitatile in care am fost azi.

Cand am fost la Techirghiol am fost la vestita Manastire. Mai trebuie sa mai fac o confesiune pentru a putea trece la ceea ce ma framanta pe mine cu adevarat: sunt in perioada “aia” a lunii, sunt “cu musafiri” … intelegeti voi. Ajung la manastire sfioasa si evlavioasa ca orice credincioasa. Ma gandesc sa intreb o maicuta daca este vreo problema cu “problema mea”. Si incepe sa imi insire ce nu am voie sa fac:

NU am voie sa intru in biserica
Nu am voie sa ating icoanele sau alte lucruri sfinte
NU am voie sa aprind lumanari
Nu am voie!

Ce am eu mi-a dat Dumnezeu! Este un dar pe care il am de la EL. Inseamna ca pot sa dau viata! Nu este nimic nefiresc! Asta in ochii mei! Nu stiu cum se poate ca religia sa ma faca sa ma simt “murdara”, sa ma stinghereasca, sa ma faca sa ma simt nedemna pentru a pasi in biserica? Ma face sa ma simt criminala si pacatoasa ca fac dragoste cu sotul meu in perioada de post si ca mananc carne sau lapte miercurea si vinerea care sunt si ele motive ilare si superstitioase, dar pe care le accept ca fiind niste sacrificii de curatare a trupului sa zicem…dar pentru asta?

Ce porcarii. Se mai ingrijoreaza preotii de ce sunt tot mai putini practicanti ai ortodoxismului in era asta ultrainformationala in care “Crede si nu cerceta!” aproape ca nu mai poate exista. Asta este chiar o aberatie. Sa nu ai voie sa… pentru ca… WTF???