A mai trecut un an.
M-am refugiat in munca si nu am primit nici un fel de satisfactii. Am folosit munca ca un motiv sa nu ma mai gandesc la ce a fost.

In aprilie se implinesc 2 ani de cand mi-am pierdut fetita - o sarcina dusa pana la 32 de saptamani. S-a hotarat ca nu mai vrea sa vina pe lumea asta. Si de atunci, nici un Craciun nu mi se mai pare Craciun, sa simti zurgalaii si mirosul de iarna, sa il astepti pe Mosul.

Am incercat sa imi ascund amintirea ei intr-un colt cat mai departe al inimii si al creierului meu. Dar mai ales in aceasta perioada, imi este teribil de cumplit dor de ea. A murit o parte din mine.

Sarcina a decurs excelent, cu analize si controale lunare. Am facut ultimile analize si m-am prezentat ca medicul ginecolog pentru consultatia de rutina. Totul a fost in regula. Numai ca nu mi-a facut ECO pentru ca doctorita specialista nu era disponibila. Asta era vineri. Luni dimineata ma duc la medicul meu de familie care este si specialist ecograf si imi face ECO. Copilul nu mai are puls. Il sun pe medicul meu ginecolog, ma duc imediat la spital, imi face si el ECO, ajunge la aceeasi concluzie si … ma trimite acasa. Vino maine dimineata, pentru ca momentan nu ma pot ocupa de tine.

Si, pentru ca eram in stare de soc, ma duc acasa, cu burta la gura, cu copilul meu mort in mine. Si am plans. Si m-am dus a doua zi dimineata la spital, am nascut. Am cerut sa fiu dusa intr-o rezerva.

Am plans mult. Am fost intrerupta de o asistenta comunista cu porta-voce in loc de gura: “Ce cauti tu in salonul asta daca tu nu ai copil?” Prea bulversata sa incerc sa ii explic ii spun sa ma lase in pace ca nu am ajuns acolo ca nu am unde sa dorm. A continuat sa urle ca o tignita - si cand zic ca urla, inchipuiti-va ca v-ar fi spart timpanul daca erati in preajma ei. A lasat un copil nou nascut in patutul din salon si a plecat amenintandu-ma:”Lasa ca ma duc eu la asistenta sefa si zbori tu de aici, ca nu ai ce sa cauti aici daca nu ai copil”

A venit intr-un final asistenta sefa si i-a spus sa plece. Si am continuat sa plang. A doua zi am preferat sa ma externez, sa plec; prea multe fete pline de compasiune sau imbecile care bagau capul in salon care sa intrebe: “Tu ai pierdut copilul? Dar ce doctor ai avut? Ce s-a intamplat?”

Am plecat, asa, ca o fuga; nu m-am dus acasa, as fi innebunit. Am plecat pur si simplu, ca si cum fiecare kilometru parcurs de spitalul acela, m-ar fi ajutat sa pun cat mai departe durerea mea.

Au trecut, ca si timp aproape 2 ani. Abia acum sunt in stare sa incerc sa vorbesc despre cat imi este dor de ea. I-as fi zis Maria-Stefania si i-as fi facut codite si i-as fi facut o multime de rochite roz si as fi facut-o sa rada, as fi protejat-o si i-as fi aratat lumea ca pe cel mai frumos lucru. Si i-ar fi placut.

Au trecut aproape 2 ani, iar durerea este neschimbata: aceeasi, constanta, acuta. Mi-e dor de tine dragostea mea.

Dimineata am simtit ca miroase a iarna. Sunt sigura ca intr-o saptamana va incepe ploaia asta mocaneasca sa o dea in ninsoare.

Duminica asta m-am cocotat in pat si m-am uitat la serialul meu favorit: Dr. House.

Mi-am mai bagat nasul prin bucatarie si in rest am savurat caldurica din plapumioara.

Seara, m-a scos o prietena din casa la un cico. Mai ca mi-a venit sa-i zic nu, dar nu am rezistat tentatiei unei barfe bune si a unui capucino frape, facut ca la carte.

Maine incepe o noua saptamana de munca, nu am nici un chef. Si vremea asta rece nu ma ajuta cu nimic.

Ce vandabil suna titlul acesta pentru o revista Flu-Flu. Dar, in era asta rapida si sedentara, stresul isi lasa amprenta asupra sanatatii noastre.

Metoda de relaxare: rasul! Citeste ceva funny, amuza-te cu partenerul de viata imaginandu-ti scenarii-traduceri siropoase la filme de groaza, joaca mim - pe mine una ma distreaza teribil jocul asta.

Alta metoda ar fi aceea a rasfatului cu un masaj profesional. Daca poti, in drumul spre casa de la birou, fa-ti o programare la un salon de masaj. O ora de rasfat o sa te faca sa plutesti spre casa zambind, garantat.

O idee care desi, e patinata nu si-a pierdut eficacitatea: baia fierbinte cu spumant si lumanari parfumate, poate si o candela cu uleiuri aromate, muzica ambientala in surdina si sa il rogi pe partener sa te spele pe spate, ar fi rasfatul relaxarilor.

Ma gandesc ca daca esti prins de timpul care nu-ti ajunge niciodata, poate doar o cana de ceai fierbinte pe care sa o savurezi in patura la televizor, e un mijloc sa-ti clatesti neuronii, sa te relaxezi destul de bine pentru a prinde un somn bun si a incepe o noua zi plini de entuziasm si energie.

Hm! Nu-mi place sa dau din casa, dar de data asta m-am gandit ca ma simt prea bine ca sa nu impartasesc.
Acorda-ti un pic de atentie pentru o stare de bine!

Chiar daca am vorbit despre cum sa te rasfeti pe tine, poate, ar fi frumos sa iti rasfeti si partenerul de viata.

Propune-ti o zi, in care sunteti liberi amandoi . Incearca sa te trezesti inaintea lui, sa faci cafeaua si sa pregatesti un mic dejun copios.

Du-i tava la pat si savureaza micul dejun in pat alaturi de iubitul tau; restul scenariului te las pe tine sa il faci.

Savurati siesta pe indelete si faceti-va un program pentru pranz: ceva care sa-i placa lui. Spre exemplu, pe frigul asta, sa mergeti la biliard, bowling, sau sa serviti cafeaua in oras cu prietenii.

Dupa ce ati ajuns acasa, pregateste-i felul lui de mancare favorit, rasfata-l, saruta-l, alinta-l.
Declara-i ca azi e ziua lui de rasfat. Arata-i ca il iubesti.

Ne-am invatat sa declaram sus si tare ca suntem delicate, ca vrem sa fim rasfatate, protejate. Destul de egoiste in ceea ce priveste barbatii: ei trebuie “sa vaneze, sa asigure adapost, protectie”. Prea putin loc si pentru relaxare.

Daca ei sunt prea barbati sa recunoasca, va spun eu: si ei au nevoie de aceleasi lucruri ca si noi: un pic de atentie si relaxare, un pic de apreciere si cel mai mult, dragoste.

Daca vrem sa avem o relatie sanatoasa, sa ii rasfatam din cand in cand, pentru ca este atat de simplu.

Sunt incantata de noul anotimp care a venit in forta. Toamna e hotarata sa ne sperie. Ne-am schimbat de urgenta garderoba de vara cu cea de iarna, si suntem inca nepregatiti sa asimilam ca este frig, mai ales ca, acum 10-15 zile, inca mai faceam plaja.

La Constanta este ceva magnific: datorita marii, vantul intensifica valorile scazute ale termometrului.
Cat imi place vremea asta! Mai ales cand stai in pat sub paturica, butonezi telecomanda, si stii ca nu ai alt program pentru zilele urmatoare decat sa lenevesti, sa citesi mailuri, sa butonezi blogul, sa te relaxezi in bucatarie facand cate ceva bun.
Ce bine e ca a venit toamna si ca eu nu trebuie sa merg prin vant si ploaie sau sa ma trezesc dimineata!

Si ce pacat ca si cele mai bune lucruri au un sfarsit!

Stiu ca la un moment dat mai toti blogarii au un titlu de genul asta.
Eu nu ma plang ca nu am subiecte sa scriu, ma plang ca nu am timp.

Lipsa de inspiratie la mine este in bucatarie. Nu mai stiu ce sa fac de mancare. De asta se loveste tot omul, toate femeile care au in indatorire lucrul asta. Nu mai stiu ce sa fac de mancare.

Aveti voi sugestii?

Sa nu fie ceva nesanatos, in afara sezonului sau care sa contina multe calorii ca mi-a reprosat Adoratul ca nu am suficienta grija de silueta lui.

Later edit: am butonat un pic EBucataria a lui Andrei Crivat si vreau sa zic ca deja salivez. nici nu stiu ce sa incerc mai repede. Si eu care vroiam sa ma bag cu o reteta pentru concurs… se pare ca sunt multi amatori “profesionisti”. Cand o sa prind curaj, am sa trimit si eu o reteta.

Zilele astea la tv se plangea o reporterita de mizeria de pe plaja. Ca nu exista cosuri de gunoi, ca nu ridica nimeni mormanele de gunoaie acumulate pe plaja.

Incepuse reporterita sa acumuleze date importante despre cine trebuie sa ridice gunoiul, cine administreaza plaja, care sunt vinovatii.

M-am enervat. Nimeni nu face nimic la nivel national pentru educarea populatiei. Vrei sa ai o plaja, o tara fumoasa si curata? Nimic mai simplu: cand plimbarile tale ajung la plaja, la picnic sau pur si simplu cand mananci o inghetata, fii educat: ia-ti o punga cu tine si aduna-ti mizeriile. Pleaca de acolo si cauta o ghena de gunoi, chiar daca este la 3 km distanta. Data viitoare cand vei mai merge la plaja, nu vei fi scarbit de ce gasesti acolo: gunoaiele pe care le-ai lasat tu sau alt needucat.

Am vazut o tipa cu doi copii: unul de 5-6 ani si unul suficient de mic sa stea in carut. Copilul ii da mamei ambalajul de la inghetata si mama ce crezi ca face: baga ambalajul sub carut. Nu m-am putut abtine. M-am dus la ea si am intrebat-o: “-Asa vrei sa iti educi copii? Cosul de gunoi este la 2-3 pasi de dumneavoastra. La anul, cand veti veni in statiune, sa nu spuneti ca este jegoasa, murdara.Acasa tot asa faceti? Bagati gunoiul sub canapea?” Nu a zis nimic. Si-a luat ambalajul si s-a deplasat pana la cosul de gunoi. Poate eu am reusit sa schimb ceva, poate nu.

O alta tipa, imbracata traznet, manca o shaorma pe strada. Termina de mancat si arunca ambalajul pe strada - pur si simplu. Ma duc la ea si ii zic politicos: “- Cred ca v-a scapat ceva pe jos!” la care ea, absolut nonsalanta imi raspunde: “- Nu! Nu mi-a cazut nimic, eu am aruncat hartia aia pe jos”. Asa pur si simplu. Am amutit la atata nesimtire.

Primul pas trebuie sa il faca fiecare din noi. Sa ne plangem mai putin si sa facem mai mult.

Trebuie mentionat un amanunt deosebit in calatoria noastra: Deja Vu.

Nu am vazut pana acum asa ceva in Romania. Un hotel-pensiune cu personalitate. Ceva superb. Pesonal exemplar. Servire ireprosabila. Mancare delicioasa. Ii fac reclama, pentru ca merita! Nu ai de ce sa iesi din hotel. Poate doar sa admiri Clujul. Este superb! Am facut o escala acolo prin amabilitatea lui Andrei Crivat. Chiar daca nu este clujean, a reusit sa ne arate esenta Clujului de calitate.

Daca ar fi sa fiu nevoita sa plec din Constanta, as alege cu siguranta Clujul.

In cea mai frumoasa zi din concediu - pentru ca in celelalte zile a plouat - am plecat intr-o raita impulsiva si neorganizata prin Dobrogea.
S-a dovedit a fi romantica.
Am iesit timid din Constanta prin nord: Ovidiu. La iesirea din oras am oprit la o pensiune si ne-am baut cafeaua. Linistea deplina era rupta de cantecul unor zburatoare simpatice. In rest, atmosfera toropitoare, in care totul se intampla incet, dinadins parca, pentru a-ti da ragazul sa savurezi tot ce ti se intampla. Privirea imi ramane adormita pe zbaterile unei insecte care bazaie nesuferit.

Dupa clipele alea atat de balzaciene, am pornit iar la drum. El la volan, eu cu o mare curiozitate, pentru urmatoarea destinatie: Medgidia. Am oprit la un popas. Am mancat ceva si am hotarat un alt traseu.

Am mers prin sate pierdute parca de lume. Am trecut printr-un sat care se numeste Lanurile. Am inteles si de ce: era inconjurat de lanuri cat vedeai cu ochii. Peisaje care te fac sa visezi la eroi si intamplari din carti.

Drumul ne-a dus la Vama Veche. Dupa drumul lung, in care caldura ne-a dat mare bataie de cap, briza marii, peisajul salbatic si atmosfera racoroasa pe care ti-o da terasa acoperita cu stuf este una de vis.
Atmosfera este completata de muzica soul si reggae si fosnetul marii

La nici o aruncatura de bat de terasa, un tip isi intinde cortul. Sunt aproape invidioasa. Ce mi-ar fi placut sa putem sa stam si noi, asa, arsi de soare si de vant pe malul marii.

Ce ciudat: aveam o parere destul de indusa ca acolo nu sunt decat aurolaci.
Am simtit “parfumul” salbatic, neimblanzit - inca - al marii.
Mai incolo un pic, la un foc de tabara, vreo patru tipi pregateau cina: saramura de peste cu mamaliguta si salata de rosii cu ceapa verde. Salivam de cat de bine mirosea pestele ala pe gratar.
Am ajuns acasa cu franturi din melodiile pe care le-am auzit pe terasa: “get on up…lalala..”
Cat de tare mi-a placut plimbarea asta! E bine sa poti sa faci plinul la rezervor si sa o iei marunt la plimbare. Cu siguranta vom mai face plimbari de genul asta.

Azi, pe caldurile astea mari, am fost si m-am plimbat pe malul marii, in Satul de Vacanta si am papat gratar si pufuleti si floricele si vata de zahar. Am fost (cand nu sunt???) rasfatata Adoratului. O zi relaxanta si cu adevarat placuta. Am fost in vizita la prieteni buni care au o fetita adorabila de aproape 4 luni si ne-am jucat cu ea de i-au mers fulgii.
Si am condus eu, pentru ca Adoratul s-a dedat la lucruri delicioase: bere si vin.
Mi-a placut chestia asta. Cu siguranta ca o sa o mai repetam.
Sa revin: va dati seama? Pe caldurile astea mari cand simti ca iti ard pamanii de ca caldura, eu m-am plimbat pe malul marii. Plaja era aproape plina (deja!) si fetele isi etaleaza nurii ca sa nu se bronzeze cu urmele neplacute ale costumului de baie. Erau destul de multi nebuni care faceau baie in apa marii chiar daca temperaturile erau modeste. Mirosea a floricele, mancare, gogosi, vanilie. In aer se auzea zumzetul marii si franturi de muzica de toate felurile. Suveniruri colorate si muuulta lume.
Voi ce mai asteptati? Haideti la mare!!!