Am sa plec iar cu trenul.
Intre timp iubitul meu ramane singur acasa. Drept urmare, astept sa aflu daca isi face sau nu de cap. Promit ca o sa ii fac zile fripte daca aud ceva. Voi lipsi cateva zile, voi veni cu forte proaspete si cu povesti noi.

Azi ma duc mai tarziu la munca!Singurul lucru bun din toata chestia asta cu Summit-ul NATO este ca imi permite sa merg mai tarziu la munca. Nu ma bucur foarte tare de acest lucru, dat volumul mare de munca pe care il am, dar, partea buna este ca am timp sa scriu despre asta pe blog. Ce tampenie. Cred ca imi fileaza o lampa. Aseara, in oras, erau luminile stinse, fasii lungi agatate de copaci, de semne de circulatie, care impiedicau circulatia pietonala sa traverseze prin locuri nepermise. Strazile, care erau pline pana la refuz de masini parcate pe o parte si pe alta erau acum pustii. Vremea noroasa, rece, incununata de picaturi de ploaie razlete intregeau un peisaj aproape de cosmar. Ziceai ca esti intr-un oras pustiit. Se circula totusi mai fluent si mai corect - e foarte supravegheat traficul de catre politie.
Ca veni vorba de condus, am inceput sa ma deprind cu masina. Imi place la nebunie. Am fost ieri prin piata, in locuri aglomerate si m-am descurcat acceptabil (sunt modesta). Am primit si primul meu bilet pe geamul masinii: parcasem prea aproape de usa din dreapta unei masini.
Voi incerca sa-l redau : “Cand parcati masina, sa va asigurati ca masina din dreapta dumneavoastra are loc suficient pentru a deschide usa. Vi se poate face rau masinii.” Semnat “Cielo Alb”
Consider ca mi-a lasat biletul in geam, si nu a recurs la fapte violente, faptul ca mi-a vazut mamaligile in geam. Ii multumesc pe aceasta cale de intelegere si voi incerca sa tin cont de sfatul lui, atata timp cat voi putea.

Am fost foarte ocupata zilele astea. Am avut la munca de lucru, am facut scoala de soferi si m-am ocupat si de alimentatia familiei si de casa. Am incercat sa dorm mai devreme, pe la 22, sa fiu odihnita a doua zi. Rezultatul: m-am trezit ca huhurezii la 1 noaptea si am vizionat tz episoade din seria x din Seinfeld, pana la 4 dimineata. M-am trezit obosita,pe la 7, de ziceai ca am carat pietre de moara. Singurul lucru care m-a trezit si mi-a bagat adrenalina in vene a fost faptul ca m-am urcat la volan. Azi am pus pe toata lumea la curent ca mi-am lua permisul si ca am condus prin oras - din cei ce nu-mi citesc blogul sau habar nu au ca-l am. Aproape ca sunt enervanta pana si pentru mine. Poate ca o sa ma tina doar saptamana asta. Daca nu trece, am sa ma duc la doctor.
In seara asta l-am luat pe Arhi in dreapta si am purces la Selgros sa luam chiftelute rotisate - din punctul meu de vedere, sunt opere de arta. Asta doar ca motiv de a iesi cu masina.Iar!!! Am condus cu 75km/h in afara localitatii. Mai mult, cu masina asta, nu controlez volanul.
Sunt obosita. Acum am scris pe blog dupa ce am inchis aragazul - am facut o Ciorbita de rata. Daca vreti reteta,trebuie doar sa spuneti. Si e ora 23:30. Si maine ma trezesc iar de la 7, cand voi veni acasa trebuie sa fac si curat.
Nici concediu nu pot sa mai cer, ca doar ce mi l-am luat. Trebuie sa recuperez zilele de oboseala. Altfel o sa ajung zombi.

Motivatia pentru care nu am mai scris de atata vreme pe blog este una simpla si importanta!!! Azi am avut examenul de permis categoria B. Si l-am luat! Din prima!!!
Am avut extraordinar de multe emotii! Cei care au dat examenul cred ca stiu prin ce am trecut eu azi. Am avut si un instructor foarte bun, dl. Mares (Caruia ii multumesc pe aceasta cale!). Am invatat in ultimile trei zile cum nu o faceam decat in sesiune.
De acum promit sa ma ocup serios de blog, asta daca nu se mai iveste cate ceva de importanta nationala.
Cel mai mult ii multumesc sotului meu pentru sustinere - banuiesc ca are si de ce. Si-a stabilit programul pentru intreaga vara. Cel mai mult tine de viziunea lui de a sta in dreapta cu o bere in brate. Nu comentam acum burtica ci savuram evenimentul! Oricum sunt indragostita!

Tot alergand prin oras, ca o albinuta, am uitat sa ma mai uit in jurul meu. Si azi, in timp ce Adoratul ma plimba cu masina prin oras, am vazut ceea ce asteptam demult: sa vad capacii infloriti. A inceput primavara in toata splendoarea ei. Stiu! Sunt dezgustator de romantica, dar nu ma pot abtine. Imi suna in urechi reclama de la Floriol cu muzica aia “I feel good!” si se continua cu “Love is in the air!!!” asta asa, repede, intre munca, casa, musafiri si facut mancare. I’m alive!
Sa va zic si ce am mai facut de mancare dar pentru asta am sa dedic un post aparte!

Prea satula de prea multe, exagerate si false urari, nu am scris astazi nimic despre martisor. Este tragic ca ceva atat de frumos, ceva ce ar trebui sa vesteasca venirea primaverii, care sa ne faca sa zambim, sa ne bucuram, sa simtim ca “inflorim”, nu ne lasa decat senzatia acuta si dureroasa de constipatie cand privim in portofel. Pentru ca la asta se rezuma tot. La portofel, la listele de cadouri pe care trebuie sa le faci, la un buget special de alocat in directia asta.
Intre timp, in goana asta dupa cadouri, uitam sa vedem ca a venit primavara. Ca de fapt asta sarbatorim: venirea primaverii.
Eu am rupt orice lista si am plecat la plimbare. Am ajuns pe malul marii, am savurat briza marii si m-am scaldat in razele soarelui. Imi place sentimentul asta de awareness, de traire a clipei. Am mirosit si florile de pe gherete - mult prea scumpe in perioada asta(saracii elevi!!!) dar refuz sa cumpar… Imi plac florile in ghiveci si deja am prea multe. Intre timp o sa fiu atenta sa vad primul copac care infloreste si o sa am grija sa-mi fac timp pentru plimbari in aer liber. SI nu am sa uit sa zambesc.
P.S. A venit primavara!!! Bucurati-va!

Am facuti ieri 1000 de lucruri. In drum spre casa,dupa o zi grea, am primit cel mai frumos cadou pe care putea sa mi-l dea ziua respectiva. A nins. A nins asa cum rar ninge in Constata: cu fulgi mari, ca niste globuri, fara vant ca sa viscoleasca zapada, exact asa cum mai vezi in povesti cu ochii mintii. Nici macar nu era foarte frig.
Am zambit tot drumul spre casa. Mi-a inseninat ziua. Asa, ca soarele care imi intra azi, prin perdele, in bucatarie. Papagalii completeaza peisajul fonic cu o galagie vesela si jucausa. As avea chef de o plimbare lunga pe jos. Dar pentru asta ar trebui sa-l conving pe Arhi, si stiu, inteleapta cum sunt (sau nu!), ca nu am mari sorti de izbanda!
Cat de bine este sa savurezi o zi libera!

In ultimile doua saptamani nu am prea avut timp de nimic: 85% din timp l-am petrecut la munca si pentru munca, 1o% pentru somn si restul pentru activitati care nu suportau amanare, cum ar fi un pic de activitati casnice.
Numai ca ieri, dupa atata vreme, am iesit in oras (in interes de serviciu) si am dat, in drumul meu, in plina strada, in vazul tuturor, chiar intr-o statie de autobuz, la parterul unul bloc peste un salon de masaj (vezi foto).
Ma intreb, sa fie acesta “varful” care o sa-i impulsioneze pe parlamentari sa voteze legea prostitutiei? Si mai am o intrebare: daca acum, fara aceasta lege a prostitutiei, se poate infiinta asa ceva, in plina strada, acolo unde copii nostrii ies sa bata mingia (daca mai ies), ma intreb: unde va disparea minima pudoare cu care am mai ramas in democratia asta atat de prost inteleasa? Sa-ti vina tzancul, caruia te straduiesti sa-i pastrezi inocenta prin educatie, si sa te intrebe: “Tati, la parter a noi ce fel de magazin este deschis? Ca l-am vazut pe vecinul ca a intrat acolo!”. Chiar si eu, care sunt socata de aspect, privesc acest lucru cu o mentalitate de tragic -comic, ma intreb oare ce cred barbatii despre asta!
Si ca tot veni vorba, doctorii chiar se straduiesc sa legalizeze spaga pe care ei o iau de la pacienti. Dude!
Exista un proverb chinezesc care zice cam asa: “sa te fereasc zeii sa traiesti vremuri interesante”.

Cand eram mica, eram cea mai mica din tot neamul meu; adica eram cea mai mica din toti verisorii mei de la patru frati care ii are mama. Si eram cea mai rafatata. Mi se spunea Danila Prepeleac pentru ca faceam tot felul de pozne, de te bufnea rasul cand vedeai ce grozavii faceam.
Am vorbit cu una din verisoarele mele pe messenger si ne-am adus aminte de acele vremuri. Plecam singura cu trenul la tara, inca de cand aveam vreo zece ani. Si nu era mare lucru: sa pleci dintr-un oras, sa ajungi in Bucuresti, sa iei alt tren pana intr-o gara oarecare, de acolo sa mai iei un personal si de acolo o rata care mergea vreme de 3 ore, pentru un copil, e chiar o aventura, mai ales ca trageam de bagajele mele de-mi ieseau ochii din cap. Atat de mare era dorinta mea de evadare din peretii astia de beton ai orasului in care locuiam.
Eram spaima cotetelor atunci cand era vorba sa strang ouale calde din cuibar; sau cand “furam” un colt de branza si fugeam in gradina si mancam cele mai dulci si delicioase rosii. Sau cand ma trezeam dimineata in aerul acela curat si lumina aia atat de perfect de alba, ca te facea sa zambesti de cand deschideai ochii si auzeai cum canta cocosul, parca dinadins, ca sa-l fugaresti prin curte.
Ma apuca nostalgia cand ma gandesc cum ma cataram eu in toti copacii, ori sa mananc mai stiu eu ce fructe sau sa vad mai stiu eu ce priveliste care mi se parea mie fantastica. Tin minte ca odata m-am catarat intr-un copac - cel mai inalt copac de la noi din curte - si nu mai puteam sa ma dau jos. Am inceput sa plang si sa tip si sa urlu’ si in acelasi timp sa rad de comicul situatiei. A venit saraca bunica razand cu lacrimi si cu scara de la grajd ca sa ma dea jos.
Sau jucam ascunselea prin curte(avea bunica mea o curte foarte mare) si m-am gandit eu ca cel mai bine ar fi sa ma ascund pe cotetul de vara al porcilor, care era facut din niste surcele acoperite cu “ceva”. M-am catarat pe el, binenteles. Cotetul a inceput sa se clatine, eu am intrat in panica, m-am ridicat in picioare pe acoperis si tot cotetul a cedat: a cazut ca un joc de lego in patru zari. Au inceput porcii cu mic si mare sa fuga in toate zarile, de credeai ca a venit Baba Cloanta pe pamant, guitand de mama focului. Iese bunica mea speriata, ma vede insirata prin noroi si cam in tot ce aveau porcii acolo in tarcul lor(nimic placut, credeti-ma). Eu ma gandeam ca o sa-mi iau mare papara si am inceput sa plang ca ma si dureau genuchii tare. Dar bunica mea a inceput sa rada cu o pofta, ca a molipsit pe toata lumea. Am fost iertata si atunci. Ca de fiecare data cand faceam cate o prostie.
Pentru mine a existat “la tara”, un loc al amintirilor din copilarie si nu pot decat sa fiu recunoscatoare sortii.

Banc:
Cine a fost primul om care a ajuns pe Luna? - Un somalez care s-a jucat cu elasticul de la chiloti!!!

Dupa ce am plecat de la prietena care a nascut, ma sui in taxi, cu domnul inimii mele, cu gandul sa ajungem acasa.
Taximetristul: un vorbaret. Am aflat ca doar si-a scos masina din service, ca a avut o masina si si-a vandut-o, dar ce masina domle’ cu bordul din lemn de mahon si piele pe interior, ca nevasta-sa cheltuie banii (ca toate femeile de altfel), ca are si un frate care este si el taximetrist si ca si-a dus masina la reparat la nu stiu ce inginer de pe varianta care e particular. Intre timp, zice ca el ne cunoaste dom’le. Suntem de la el din cartier. Coincidenta!!! chiar eram. Ajungem intr-un loc unde trebuia sa facem escala, sa verifice al meu nu stiu ce si coboara din masina. Se intoarce brusc si ma priveste fix in ochi: Nu te cheama Luminita? Si stai la 3? Te duci tu in vizita la domnul si doamna X(nu mai retin numele)???
Eu, uimita si siderata. Am zis ca daca m-a confundat prin oglinda retrovizoare, acum, ca s-a intors o sa ma vada mai bine! Dar nu domnule! El se uita insistent la mine (am observat cu aceasta ocazie ca avea si un oarecare strabism). Nu dom’le,nu ma cheama Luminita si nici nu stau la trei. Inexplicabil.
Acum vre-o 5 ani, un prieten de-al lui tata, care venea la noi sa joace o tabla si sa-si mai piarda vremea, vine intr-o zi foarte suparat: “-Bine mai, dar frumos iti sade? Sa ma faci tu pe mine de ras de fata cu colegul meu de munca?” Eu, blocata de o asemenea atitudine, direct la obiect, fara buna ziua si ce mai faci, mai sa-mi dea si una, reusesc sa ingaim: Dar ce s-a intamplat?
Si se apuca domnul sa imi decrie cu lux de amanunte intamplarea: pai eram la posta ca ma trimisese seful cu un coleg sa trimitem niste colete. Stau eu la coada si cand ma uit mai bine, erai si tu la coada la ghiseu. El la mine: Ce faci fata? Eu il ignor, el ma bate pe umar, eu il intreb ce vrea, el ma intreaba ce fac, eu il fac badaran, imi ridic ajutorul de somaj si plec, lasand-ul cu buza umflata in posta. Asta a fost intamplarea. Daca nu era tata acasa sa-i zica ca eu nu am luat ajutor de somaj niciodata cred ca ma lipeam de o bataie zdravana. Si omul, uluit de asemanare, incepe sa balbaie: pana si culoarea asta turbata de par o avea fata aia(pe vremea aia eram vopsita roscata si aveam suvite blonde).
M-am intrebat atunci, ma inteb si acum: oare ce sosie o-i avea eu la mine in cartier? Sau sa ma intreb pe unde o fi umblat tata? Sau m-au schimbat la nastere?