Mi-am luat un frigider acum aproximativ 4 ani, in rate, cu buletinul, direct din magazin. Ca l-am luat e una, cat am platit pe el e alta. Frigiderul a costat 1400 ron la vremea aia - pret de raft. Cu o rata de 40 ron / luna timp de 5 ani, ar fi ajuns aproximativ 2400 ron.

Intre timp s-a mai adaugat inca o taxa de administrare de aproximativ 3 ron despre care nu stiam. Daca intarzii macar o zi platesti aproximativ 30 ron penalizare. Daca nu platesti toata suma scadenta ti se ia comision de 2,7% pentru diferenta neachitata si asa, luna aceasta, pentru ca am intarziat luna trecuta plata cu 1(una) zi, de la o rata de 40 ron, am avut de platit 114 ron.

Pentru ca m-am saturat de conditiile astea,
Citeşte mai departe »

Mai nimic in ultima vreme. M-a apucat o mare plictiseala de atat stat in casa si de uitat la seriale interesante.
Si stateam si ma gindeam: ce poate face un om care este la dieta, care nu fumeaza si nu bea alcool sau cafea, sa se distreze?
Ma gandeam sa merg la bowling dar acolo se fumeaza si imi vine sa vars de la fumul de tigara. Asta pica. Sau sa merg la biliard - aceeasi chestie si deci pica si ea. Mai fac exceptii doar atunci cand ma plicisesc rau de tot.
Sau ma mai gandeam sa merg la un film: nu exista decat un singur cinema - multiplex in Constanta si ala la etajul cu restaurantele si fast-foodurile cele mai ispititoare; cade din cauza dietei si a faptului ca filmele care ruleaza deja le-am vazut.
Sau ma gandeam ca sa mai ies si eu in vreun pub, bar : toate pica ce sa fac? Sa ies si sa beau un suc, ispitita de mai stiu eu ce cocteiluri calorice? si sa ma afum bine ca sa ma pastrez bine? Yack!
Sau sa mergem la teatru. Uite ceva la care nu m-am mai gandit demult. In facultate mergeam destul de des, asta pana cand m-am saturat de valul ala de “actori postrevolutionari” care considerau arta dezbracatul pe scena, sau injuratul sau urlete fara sens, sau miscarile alea in masa atat de haotice care dadeau bine si care prezentau viziunea vreunui regizor scrantit de-o doaga.
Ultima oara cand am fost la teatru, am fost cu cativa prieteni. Intamplarea a facut ca nu stiu ce liceu sa organizeze o seara de teatru, ca era sala arhiplina de tinerei nelinistiti. Se pusese in scena Iona. Un rol foarte greu, ca unic personaj sa incerci sa redai unicitatea piesei lui Marin Sorescu, mi se pare un act de oarescare nebunie. Mai ales in fata unor tineri care refuzau cu desavarsire sa realizeze ca sunt intr-un teatru. Am ramas impresionata cum actorul si-a intrerupt rolul si a facu apel la elevi sa faca liniste.
Mi-a fost mila de actor. Nu am mai fost de atunci. Poate ca voi mai incerca sa mai merg, curand.
Cam ce poate sa mai faca un om sa se distreze zilele astea?

A treia zi de concediu, a treia zi de cura de slabire.
In ce-a de-a treia zi de concediu ce credeti ca am facut? M-am dus la munca. Era musai. Asta se cheama hotarare si abnegatie si devotament! Da’ ce sa zic, imi place! Cred ca sunt workoholica. Sa fie asta un lucru rau?
Cura de slabire nu face decat sa ma lase fara valga. Astazi am avut acuta senzatie de ulcer dar nu a fost decat o sperietura. Cura asta e groaznica si inumana. Singurul motiv pentru care nu renunt la ea este ca sunt incapatanata si imi doresc enorm de mult sa slabesc. Si cu multa ambitie cred ca am sa reusesc. Dar daca am sa reusesc sa slabesc promit ca nu voi mai manca nimic in plus ca sa ma ingras si sa zic cu nonsalanta: “- Lasa ca slabesc eu!” ca nu tine! Nu se merita sacrificiul.
Nu stiu cum se face, dar de fiecare data cand trebuia sa fac ceva de mancare nu-mi trecea nimic prin cap. Acum “vizionez” salivand: sarmalutze, pomana porcului, mamaliga cu carnati, oua ochiuri si branza de burduf, ardei umpluti, ciorba de perisoare, ardei picanti umpluti cu braza feta,pui pe sticla lasat peste noapte la fezandat, impanat din besug cu usturoi, as manca si cu ochii un peste de ala pe gratar facut saramura; sa nu vorbim de lucruri sfinte cum ar fi shaorma sau o pizza plina de mozzarella…Explicatia este simpla: MI-E FOAMEEEE! Dar, inca ma mentin pe pozitii. Nu voi renunta atat de simplu.
Mi-a recomandat cineva o carte care este scrisa de nutritionista lui Teo, Mihaela Bilic dar nu o gasesc neam.
Trebuie sa invatam sa ne hranim corect pentru a nu pati ca mine.
P.S. Imi cer scuze din avans daca nu am fost prea coerenta, dar sunt fara vlaga si deci nu cujet drept.

In seara asta am iesit cu un amic in oras sa mancam ceva si sa depanam amintiri, ca de, nu ne mai vazusem de o carutza de timp.
Stand noi asa de vorba, ne-am asezat la o masa de nefumatori, voit a fi cat mai departe restul lumii, ca sa putem sa punem tara la cale, fara sa bagam de seama cele doua meniuri bagate sub nas de o ospataritza transparenta. Dupa un timp - cam 2 minute - se intoarce ospatarita : ” Ce doritzi sa comandati? ” . Eu care nici macar nu vazusem meniurile, zic ca nu stiu si ca sa mai revina ca nu m-am hotarat. Ma hotarasc relativ repede - la cat sunt eu de nehotarata - si acum…nu mai vine ospatara. Dupa aproximativ 10 minute, apare, clasicul ospataritzelor: cu ciunga in gura, clefanind zgomotos. ” ce doriti? ” scurt si la obiect. Apucam noi sa zicem repede ca o poezie ce dorim, ea face stanga imprejur, eu ramanand cu gandul ca as mai manca si un desert fara sa mai am sansa de a-l comanda (cuiva).
Si toot trancanind noi acolo de vrute si nevrute, vine in sfarsit si mancarea (cam arsa); Incepem noi sa degustam tacticos din mancare asezonata cu multa muuulta vorbarie. Si tot mancand noi tacticosi, apare ca de sub masa ospatara: “vrem sa va aducem nota de plata ca se inchide casa?!!?” Eu ma uit nauca, molfaind ficatzelul meu pe gratar, la amicul meu, el de uita la molfaind la mine cu ochii mari cascati.Si ospataritza continua: “mei ai bring da cec plise?” “Do iu spic inglish?”.Ne uitam unul la altul, ne uitam iar la ospatara cu aceeasi fete nauce care cred ca refuzau sa inteleaga mojicia ospatarei- intre timp terminam ce avem prin gura de mancat. “Ok! Nu e nici o problema, aduceti nota!” Scoate ea nota din napron si ne-o tranteste pe masa delicat ca nu s-au varsat paharele noastre cu apa plata (fara lamaie)de pe masa. Daca am vazut asa, lasam furculitzele jos, eliberam mainile pentru a le folosi la a achita nota, si ospataritza se repede la farfuriile noastre pe 1/2 pline sa le debaraseze. Pai nu am terminat! “A! Da?! Am vazut ca ati pus tacamurile jos si am crezut…” Hohote de ras din partea noastra!!! Si isi deconteaza fiecare cheltuiala si acum vine vorba de bacshish.Ce bacshish domle’?. Mi-a ramas ficatzelul in gat si daca nu eram atenta ramaneam si fara juma’ de portie. Sa zic drept …m-am amuzat teribil pe seama ospataritzei, umor romanesc ce-i drept. Acum am inteles de ce nu mai vin strainii pe la noi: preturi enorme si servicii jalnice sau inexistente.
Oricum mortala ospataritza :
“mei ai bring da cec plise?” :))