Am fost la Papa Bun si, sa nu va mai deranjati si voi, va spun ca singurul lucru bun pe care il au acolo este HOT-SPOT-ul. Am mancat Souvlaki Vita farfurie care reprezenta o farfurie de unica folosinta cu 4 compartimente:
Unul cu niste rosii cubulete, scofalcite si statute, cu reminiscentele unor arome interesante;
Alt compartiment il reprezentau cartofii prajiti - din belsug - un pic cam sarati;
Cel de-al treilea compartiment era cel de tzatzichi sau cum i-o zice iaurtului ala cu usturoi si castraveti - comparativ cu toate celelalte de pe farfurie era cel mai bun;
Ultimul compartiment era cel in care era o lipie pe jumatate nefacuta,taiata in patru, stropita din belsug cu cimbru - care se impastia enervant pe suprafata mesei la orice miscare. Sub lipie se ascundeau - va jur ca nu exagerez - 2 bucatele de circca 2 centimetri patrati de carne tare si fara gust si fara nimic.
Inchipuiti-va ca acest fel de mancare se aseza pe o farfurie cu un diametru de 20cm. Si costa nu mai mult, nici mai putin de 13 lei.
Pe langa meniu, servirea este inexistenta. La casa de marcat este o sageata mare pe care scrie: Aici faceti comanda!!! Aici platiti!!!
Am fost acolo cu jumatatea mea mai buna si ne-am usurat in total de vreo 30 de lei. Mare pacat. Ne-am ales doar cu o durere de stomac. Am fi putut fi mai inspirati si sa mergem la Fabaria si mai puneam peste vreo 10-15 lei si mancam ca regii.
Nota: Asta este pentru cei care ajung in Constanta si nu vor sa piarda timpul sau banii aiurea.

La intoarcere am avut initial cuseta libera. Doar eu cu mine insumi. Doar la inceput. Cand sa adorm mai bine leganata de mersul taraganat al trenului, se aud bubuituri in usa. Si vine Baba Dochia agititata si nelinistita si isi ia in primire patul pe care eu il incalzisem, bagandu-mi biletul sub nas: “Uitati! Vedeti? Este locul meu!” Ma dau eu jos din pat, si caut cu disperare scara sa urc la patul de sus. Aveam in minte cam toot dictionarul limbii romane - capitolul injuraturi. Si incepe rasucirea pe toate partile, inventarierea fiecarui bagaj pe care il avea si mai ales dezlantuirea zgomotoasa a tuturor pungilor din bagaje.
Ma rasucesc pe partea cealalta si, cu acelasi DEX in cap, incerc sa adorm. Intr-un final, frustrata, reusesc.
Ma trezesc speriata de zgomotele ciudate ale unui telefon mobil. Nu era al meu. Era al colegei de cuseta. Pentru ea era - cu 2 ore si juma’ pana la destinatie - desteptarea . Ma intorc iar cu spatele. Acelasi calvar al pungilor si al bagajelor, culminand cu spalarea frenetica pe dinti, care a atins apogeul nervilor mei.
Ma arunc nervoasa din pat, imi fac bagajul si toaleta in 2 minute si parasesc compartimentul, trantind nervos usa in urma mea! Idioata!
Urmatoarea ora o petrec pe culoar. Admirand peisajul…Bucurestiului… plin de pungi si gunoaie si…iak! Cu 15 minute inainte de sosire incep sa iasa oamenii pe culoar pregatindu-de de coborare. Incepe un domn solid o discutie tipica calatoriilor “-De unde sunteti? Unde mergeti? La cat ajungeti?” Galant incepe sa faca complimente si sa vorbeasca ca din carti. Numa’ ca eram cam nervoasa din cauza “vecinei” si nu prea il auzeam decat cu juma’ de ureche. Si, ca cireasa de pe tort, in incercarile lui de a fi galant imi zice: “- V-as ajuta cu bagajele, dar vad ca sunteti voinicuta si cred ca va descurcati!” (!!!!!!!!!) OK! Oare ce zic astrele azi? Prin ce conjunctura nefericita s-au intalnit astia in acelasi tren? Sunteti hotarati sa-mi stricati toti ziua? La fix. Ajunge trenul in gara, si aproape ma arunc din tren, hotarata sa pun distanta cat mai mare intre mine si oamenii aia.
Auzi tu! Eu voinicutza!??! De unde si pana unde? Si nenorocita aia… sa dai tu jos din pat la 12 noaptea un om doar pentru ca tu ai bilet pe locul ala. Si sa-l mai trezesti si cu nu stiu cat timp inainte. Doar de aia am platit o carutza de bani cuseta aia. Sa pot dormi!
Nervoasa ma duc in gara sa beau o cafea si sa mananc ceva. Ma duc apoi la urmatorul tren de legatura si hotarata ma arunc intr-un compartiment absolut gol. Hotarata sa nu vad pe nimeni, trag si perdelele la compartiment si imi pun castile sa vad un film.
Si acum, dupa atata timp, ma apuca nervii din cauza femeii aleia!
Morala ar fi ca nu de fiecare data iti iese bine pe tren. Asa ca, voi cei calatori, drum bun!

La multi ani celor ce poarta numele de Andrei, Andreea, Andrea. Sa fiti sanatosi si sa vi se indeplineasca toate dorintele.DAR!!! Aveti grija ce va doriti pentru ca s-ar putea indeplini!

In urmatorul tren am impartit cuseta si povestea de dragoste neimpartasita a vietii unei domnisoare frumoase. O poveste impletita cu franturi despre viata ei cu suisuri si coborasuri.
Ce destin ciudat iti ofera viatza! Studenta saraca, sora mai mare a sase frati (ultimul de vre-o patru anishori), se baga in seama cu un profesor care cunostea pe cineva care avea nevoie de personal. Ocazie pentru ea sa se angajeze intr-o mare companie bine platita. Soarele se parea ca a aparut pe strada ei si, seful ei rapus de frumusetea ei, incepe sa o curteze asiduu, iar ea coplesita de atata atentie din partea unui om pe care ea il vedea ca pe un mic zeu, ii cedeaza.
Dupa ce seful ei i-a sorbit nectarul nestiintei si-a adus aminte ca are sotie si ca mai are si copii si ca e implinit - nu-i trebuiau complicatii. Dar sa ramana prieteni. S-a pogorat iar cerul asupra-i. Sa plece din firma ar insemna un mare pas inapoi in cariera ei. Sa ramana ar insemna o lupta permanenta cu ea insasi. Ea a aflat ce este dragostea si i-a daruit-o lui TOATA!!! Lumea a inceput si s-a terminat cu el!
Acum era in deplasare. Imi povestea toate astea in frisoanele eliberarii de o mare taina. Sa spuna drept uitandu-se in ochii mei, cu mandrie, ca mama ei este femeie de serviciu, ca stau intr-un apartament cu doua camere - atatea persoane.
Ma uitam la ea cum e flamanda sa se dezvaluie, sa fie ea insasi cu tarele ei. Libera si dezbracata de inhibitiile sociale, de fatade. Ma gandeam in timp ce o ascultam : cat de bine e sa mai iei cate o gura de aer proaspat din cand in cand. Sa reusesti sa te detasezi de conduitele sociale si sa spui “asta sunt eu!”. Cat de puternic ai deveni astfel !!???!!
Am ramas cu ea in minte. Chiar si acum, dupa aproape o luna, ma gandesc la ea.
Mi-as dori sa stiu ca mai exista o poveste frumoasa pentru ea.

Ce ma irita pe mine in serile cand deschid televizorul si il vad pe Cristian Brancu. Este ca si cum NU ar avea ce cauta acolo. Nu-i contest calitatile lui intelectuale sau faptul ca stie o gramada de teorie de televiziune. Spun ca oamenii care trebuie sa stea in fata camerelor trebuie sa aiba “sclipici”. Sa aiba capacitatea de a lega purta o discutie fara sa fie asa constipat sa iti citesti intrebarile ce le ai pregatite pentru invitat. Sa pui intrebarile la rand exact asa ca in scenariu fara sa savurezi ideile expuse de invitati fara sa preiei o idee si sa o deschizi, fara a fi constipat, spre urmatoarele intrebari (chiar daca nu sunt spuse la rand, ca o poezie) . As putea spune ca ar fi bun pentru genul asta de emisiuni Mircea Badea. A dat dovada de “sclipici” in emisiunea atat de amuzanta facuta cu Oreste.
Domule Agent VIP imi pare rau dar esti nereusit! E ca si cum l-ai vedea pe Agentul 007 jucat de Louis de Funes. Asta cred ca ar fi un scenariu amuzant spre deosebire de catastrofa pe care tu incerci sa ne-o servesti. Noroc ca te scoti cu invitatii ca altfel…zero audienta!

Cea mai tare chestie de pe mirc… intri pe un canal (populat sau nu) si te uiti la tooot felul de nume cica-s nick-uri. Asta ar trebui sa zica ceva despre tine… spre ce aspiri sau ce esti, sau ce ai vrea sa fii….Ca paranteza…oare ce o fi vrut sa spuna ala cu nickul F_Tbine? Asta ar fi trebuit sa fie ceva care aspira sa fie sau ce ar fi vrut sa fie… sau doar viseaza?
In fine. Vine si iremediabilul ASL, PLS. Cred ca asta a fost cauza decesului mirc-ului sau intrarea lui in coma. Au iesit si o groaza de povesti destul de funny, povesti de dragoste sau prietenie.
Una din povestile de dragoste care s-au nascut din cauza mirc-ului este povestea mea de dragoste!
Zic din cauza mirc-ului, pentru ca noi doi nu ne-am cunoscut pe mirc ci aveam o amica comuna care frecventa mirc-ul frenetic era op sau nu stiu ce pe nu stiu ce canal al Constantei. Si ei, mircomanii, se intalneau periodic in Bucuresti doar de fun. Si o data prietena asta nu avea cu cine sa se duca la Bucuresti si m-a luat pe mine. Eram perfect hotarata sa ma distrez ca in zilele mari ca de’ nu ma stie nici dracu’ in Bucuresti. Acolo l-am cunoscut pe el. Si ne-am dus sa mancam ceva. Prilej sa facem mishto unul de altul, ocazie pentru el sa imi analizeze posteriorul . Taxiul ne-a dus intr-un club - el a zambit toata seara- eu am dansat ca o maniaca.
Am plecat din club la 4 dimineata cand s-a inchis clubul. Si pana pe la 11:30 cand aveam tren am hoinarit prin cafenelele Bucurestiului si am vorbit degajat si relaxat din cauza ca ne ajutau aburii abia perceptibili ai alcoolului dar si pentru ca nu aveam sa ne mai vedem vreodata. Si am voorbit cate in luna si in stele si nu am incetat sa zambim. Cand a plecat trenul mi-am lipit nasul de geamul trenului si mi-am facut urechi din maini si m-am strambat la el …asa de “La revedere sau Adio!” Atunci, zice el, s-a indragostit de mine!
Am ajuns acasa si m-am repezit la multitudinea de treburi care ma asteptau ca am uitat vreme de vreo doua saptamani despre Bucuresti, sau despre prietena mea.
Apoi dupa vre-o 2 saptamani trec pe la amica mea care ma informeaza ca e asaltata de Tipul din Bucuresti care insista sa gaseasca o modalitate de contact cu mine. Bine, fie, da-i mailul meu. Si apoi i-am dat telefonul meu…apoi i-am dat o invitatie in Constanta la ziua prietenei mele. Si a venit sa stea la mine pentru 2 zile. A ramas vreo 7 si in a 3-a zi m-a cerut de nevasta. A plecat la Bucuresti sa isi inchida treburile acolo si a venit la mine. Peste 6 luni fix am facut nunta. Si, se pare ca am trait fericiti pana la adanci batraneti! Cu bune si cu rele am ramas unul langa altul. Pentru ca stim sa ne pretuim, sa pretuim norocul ca ne-am gasit.
Va doresc dragilor sa fiti fericiti si mai ales sa fiti norocosi sa va gasiti jumatatea.Si daca v-ati gasit-o deja, sa fiti siguri ca o pretuiti.
Sa mai ziceti voi ca romantismul a pierit!

Pentru ca toata lumea vorbeste mai mult despre rezultatele alegerilor decat despre alegerile in sine ar trebui sa ne spuna ceva! Dar ce? Ca toata lumea este satula de cat isi invart astia ciolanul (stiu ca este un termen arhaic dar alt sinonim mai bun nu am gasit!) ca sa se agatze mai bine de el.
Este satula(lumea!) de misculatiile lor politice, de reprezentatiile lor de-a dreptul teatrale si absolut dezgustatoare pentru un om cu un coeficient de inteligentza cel mult mediu. Ala da in alalalt pentru ca sa nu mai fie un pericol, ala se racaie cu celalalt in orgolii si hai sa vedem care e mai smecher dintre noi, altii mai destepti intre timp se gandesc si gasesc mijloace sa suga mai bine banii - publici, nepublici de-a dreptul neinteresant cand toti cei cu adevarat puternici stau in umbra.
Intre timp omul ala de rand care se duce la munca pe un salariu de mizerie real si pe unul si mai de mizerie pe cartea de munca si care are de suferit. El si tzancul lui de 2 ani bolnav de mai stiu eu ce boala incurabila care nu stie de mai stiu eu ce formular si se resemneaza si ii aprinde o lumanare propriului lui copil? El sa se duca la vot? Sau cine? Pensionarii astia carora li s-au marit pensiile asa cat de-un praf in ochi ca sa echivaleze valurile de scumpiri care au fost sau care urmeaza sa vina? sau cine ar mai veni la vot? Cei carora statul, odata cu majoratul li se ofera si cadoul aruncarii lor in strada din camine si orfelinate? Sau? Gata stiu? Cei care se umilesc muncind in tari straine, de spala WC-uri si strang din dinti sa trimita un ban acasa la cei ce nu au un loc de munca? Lor sa le pese de cine dracu se duce sa reprezinte Romania in Parlamentul European?
Oare cine este suficient de idiot sa fie atent la atatea piese de teatru intre Tariceanu si Basescu? Sau cati or fi interesati de faptul sa Nastase sau Iliescu au blog?(asa ca imagine populista?) Sau cati au timp sa le pese de ce vrea sau nu Basescu?
S-a pierdut undeva pe drum… nevoia poporului. Comunicarea cu masele. A ramas doar lupta orgoliilor, lupta maselor politice… si atat. Risc ca va plictisesc aducandu-va aminte ca niste oameni au murit pentru voi la revolutie? Pentru hidosenia asta au murit? Pentru ce isi plange acum o mama, copilul?
Si eu sa votez pentru voi? E ca si cum v-as aproba in tot ceea ce faceti! Eu nu va aprob in nimic din ceea ce faceti! Cand o sa faceti si ceva pentru noi domnilor politicieni? Dupa ce va veti dovedi care e mai tare? Sau poate dupa ce va umpleti sacii?
Cat de dezamagitor!!! Deci…ce vroiam sa va zic? A! Da! Eu nu v-am votat!!! Pe nici unul! Domnilor politicieni va ugam: schimbati-va atitudinea! Pana atunci, va tratam cu acelasi respect!

In seara asta am iesit cu un amic in oras sa mancam ceva si sa depanam amintiri, ca de, nu ne mai vazusem de o carutza de timp.
Stand noi asa de vorba, ne-am asezat la o masa de nefumatori, voit a fi cat mai departe restul lumii, ca sa putem sa punem tara la cale, fara sa bagam de seama cele doua meniuri bagate sub nas de o ospataritza transparenta. Dupa un timp - cam 2 minute - se intoarce ospatarita : ” Ce doritzi sa comandati? ” . Eu care nici macar nu vazusem meniurile, zic ca nu stiu si ca sa mai revina ca nu m-am hotarat. Ma hotarasc relativ repede - la cat sunt eu de nehotarata - si acum…nu mai vine ospatara. Dupa aproximativ 10 minute, apare, clasicul ospataritzelor: cu ciunga in gura, clefanind zgomotos. ” ce doriti? ” scurt si la obiect. Apucam noi sa zicem repede ca o poezie ce dorim, ea face stanga imprejur, eu ramanand cu gandul ca as mai manca si un desert fara sa mai am sansa de a-l comanda (cuiva).
Si toot trancanind noi acolo de vrute si nevrute, vine in sfarsit si mancarea (cam arsa); Incepem noi sa degustam tacticos din mancare asezonata cu multa muuulta vorbarie. Si tot mancand noi tacticosi, apare ca de sub masa ospatara: “vrem sa va aducem nota de plata ca se inchide casa?!!?” Eu ma uit nauca, molfaind ficatzelul meu pe gratar, la amicul meu, el de uita la molfaind la mine cu ochii mari cascati.Si ospataritza continua: “mei ai bring da cec plise?” “Do iu spic inglish?”.Ne uitam unul la altul, ne uitam iar la ospatara cu aceeasi fete nauce care cred ca refuzau sa inteleaga mojicia ospatarei- intre timp terminam ce avem prin gura de mancat. “Ok! Nu e nici o problema, aduceti nota!” Scoate ea nota din napron si ne-o tranteste pe masa delicat ca nu s-au varsat paharele noastre cu apa plata (fara lamaie)de pe masa. Daca am vazut asa, lasam furculitzele jos, eliberam mainile pentru a le folosi la a achita nota, si ospataritza se repede la farfuriile noastre pe 1/2 pline sa le debaraseze. Pai nu am terminat! “A! Da?! Am vazut ca ati pus tacamurile jos si am crezut…” Hohote de ras din partea noastra!!! Si isi deconteaza fiecare cheltuiala si acum vine vorba de bacshish.Ce bacshish domle’?. Mi-a ramas ficatzelul in gat si daca nu eram atenta ramaneam si fara juma’ de portie. Sa zic drept …m-am amuzat teribil pe seama ospataritzei, umor romanesc ce-i drept. Acum am inteles de ce nu mai vin strainii pe la noi: preturi enorme si servicii jalnice sau inexistente.
Oricum mortala ospataritza :
“mei ai bring da cec plise?” :))

“Sunt unul dintre oamenii care cunosc cam tot ce se poate cunoaste despre alcool. Poate ca mai putin dependenta.
Sunt produsul unui om care este dependent de alcool. Cam toate amintirile din copilarie se refrang in aburii alcoolului si gustul sarat al lacrimilor. Mai grav este ca daca asa am vazut la tata, inseamna ca este un tipar de luat in seama si ca voi face si eu la fel. La urma urmei, daca prefera sa bea o cinzeaca decat sa imi ia cizmulitze - ca vine iarna, administrandu-mi corectii fizice si verbale: ca exist sau poate din dorinta de a-si camufla sentimentul de vinovatie ca nu are doza de altruism sa faca ceea ce trebuie.
Sunt produsul unui om care a preferat sa isi anestezieze frustarile sau esecurile sau nefericirile intr-o damigeana cu vin. Oare ar intelege ca devine si mai nefericit astfel? Oare nu intelege ca renuntand la lupta nu inseamna ca a pierdut o data ci ca pierde incontinuu: ca pierde zambetul pe care imi doresc sa i-l daruiesc, sau sa-i spun ca azi m-a laudat profesoara, sau sa- spun ca mi-am luat BAC-ul sau sa-i spun ca sunt nefericit. Sau sa-i spun ca vreau sa stiu si eu cum e sa ai un parinte normal. Oare cum e sa ai un parinte?
Ce e cel mai ciudat este ca dupa ce am vazut ce poate face alcoolul cu viata unor oameni, cu viatza mea, intr-un mod indirect, am abuzat de consumul cu alcool, in ultimii ani de liceu si in primii ani de facultate. Ce placuta senzatia de ametzeala, de usurare, parca si timiditatea se risipeste, parca esti si mai curajos, parca esti un alt om, ce bine e!!! Ce periculos este! Am momente in care imi zic: “as bea un vin bun!” si atunci nu stiu daca este dorinta de a bea un vin bun sau este doar dorinta de a bea? Sa anuleze asta ceea ce am zis la inceput despre mine?Sa devin si eu acelasi monstru care mi-a devorat copilaria? Habar nu am ce trebuie sa fac !?!”

Cel mai tragic este ca in Romania problema alcoolismului este din ce in ce mai grava. In zonele rurale cel putin 95% din populatia masculina au probleme cu alcoolul, mai nou si femeile au inceput sa creasca in statistici.
Nimeni nu vede nimic, sau sunt prea preocupati de alte lucruri.
Nimeni nu face nimic, poate doar mai trage cate un semnal de alarma; careva ca mine care mai aude din cand in cand cate o poveste atat de tragica a unor oameni ce se considera - se simt traumatizati, abuzati de cei ce consuma alcool si habar nu ai ce sa faci cu el, ce sfat poti sa-i dai, cum poti sa-l ajuti. Nu e o singura institutie specializata de reabilitare in Romania.

Dupa scann-ul de vigoare asupra noilor calatori din compartimentul nostru, eu cu mosulica laudarosul am incercat sa ne reluam discutia, fara prea mare succes pentru ca deja ma plicitisisem si pentru ca unul din noii pasageri - cret cu ochi albastrii si cu un zambet perfect stirb - ne tot intrerupea cu interventii de genul “Nu este asa este pe dincolo!” style, ca dupa enervarea de vigoare am lasat imaginatia domnului sa alerge pe campii ce treceau in fata geamului, antrenandu-l si pe colegul lui (de… sticla?) in discutii si povestiri cat se poate de autentice si amuzante in cel mai rudimentar stil cu putinta referitoare la locul lor de munca. M-am gandit eu repede: Uite ce modalitate placuta de a face sa treaca inca vreo trei ore!!!
Sa le zicem cretul si nasosul, pentru ca cel de-al doilea nou venit era nasos, cu maini mari, aspre si muncite, cu fata ridata de munca campului si de votca. Cretul se antreneaza intr-o teorie a construirii caii ferate cum ca au sau nu o porcarie la capatul fiecarei linii (!!??!!), a adus chiar si teoria relativitatii in a-si intarii cele spuse, si ca si cum atat ar fi asteptat, nasosul, il contrazice vehement cu un “taci dracu’ ca nu-i asa e pe dincolo”. Daca vazu cretul ca nu o scoate la capat - se vede ca asa se cam incheiau discutiile intre ei, tacu resemnat. Ocazia nasosului sa isi dezvolte istoriile de ziceai ca e Pacala: cum l-au prins cand a fost la furat de cartofi si l-au prins in lanul cu pepeni de l-au batut pagubitii ca o saptamana a mancat la seviciu in picioare de ce basici avea la c.ur! (scuzati limbajul! necaracteristic mie). Si ca veni vorba de servici! “Ce sefa a dracului…!!!! Ce femeia draculuuuuiii! Eu nu am mai vazut! Nimic nu poti sa misti in front fara sa stie ea! Si noaptea vine peste tine sa vada daca ai inchis un ochi! Daca mai incerci sa faci o manevra sa mai iei neste motorina ai sfeclit-o”. De aici o intreaga istorie a metodelor de a sustrage motorina, fier vechi, piese de schimb, cam orice ce se poate comercializa- ca de’ sa mai iasa de una mica sa ne faca chef de munca.
Fantastic! Cat de repede zboara timpul, trenul…Am ajuns la destinatie! Ma gandeam eu asa mai la dos dupa portia de ras - ca la un moment dat nu stiam de ce sa rad: de comicul situatiilor povestite atat de bine de nasos sau de tragicul situatiei unor destine sufocate de aburii alcoolului.(Probabil ca voi deschide subiectul pe larg in alt post!)
Si cum filozofam eu de zori ma trezesc pe peronul plin de oameni care misunau de colo colo.
Am cautat un loc adapostit si m-am indreptat alene spre unul din localurile garii.
(Va urma!)