Pentru ca am vazut aici un subiect mai mult decat interesant, am hotarat sa scriu si eu un post. Si asta dupa ce am incercat sa scriu ceva la comentarii si am vazut ca nu ma mai opream cu cat as fi avut de zis la capitolul asta.

Geloasa nu am fost niciodata. Am fost indiferenta si neintelegatoare cu oamenii atinsi de boala asta. Consideram ca sunt oameni care nu au incredere in ei, ca sunt oameni care au probleme de perceptie si comunicare.

Nu imi era clar de unde veneau demonii aia in capul cuiva. Cum se putea ca un om atat de inteligent, de capabil, de sclipitor, sa fie atat de idiot sa lase gelozia sa-i intunece ratiunea.

Apoi am inteles. Ratiunea nu are nici o treaba cu iubirea. L-am cunoscut pe Adorat azi, dupa o luna l-am vazut a doua oara. Dupa 3(trei) zile m-a cerut in casatorie si dupa 6 luni (fix) am facut nunta. Orice urma de ratiune a disparut. Maica-mea era sa faca un atac de apoplexie: ca va grabiti, ca nu ganditi…etc. Ne iubeam! Si eram indragostiti!

Daca as fi fost rationala, poate nu m-as fi casatorit atunci. Si as fi regretat toata viata mea!!!

Apoi am inceput sa fiu geloasa. Imi muscam buzele si plangeam. Nu intelegeam cum eu, aia rationala, cerebrala, nu pot sa controlez porniri atat de nelogice, deplasate.

Am suferit cumplit de gelozie. Cel mai grav era ca El trebuia sa suporte crizele mele si sa sufere si el. Intre timp, sa zicem ca m-am vindecat. Cu multa intelegere, comunicare si multa iubire. Mai am cateodata mici rabufniri. Care imi trec cu mult umor.

Pentru ca amandoi dorim ca relatia asta sa functioneze, pentru ca dorim sa avem o familie sanatoasa si fericita. Dar nimic din tot ce avem nu ar fi fost posibil, daca nu ne-am fi straduit sa fie bine.

Daca eu as fi atacat cu crize de gelozie si el ar fi raspuns cu insulte sau respingeri, daca dialogul dintre noi s-ar fi inchis, nu cred ca am fi ajuns vreodata la liman. Multumesc Cerului ca am(a) fost intelepti si maturi. Merita pana la ultima suflare.

Si, intr-un final, cred ca e bine sa fii gelos, putin, asa de control. Face parte din fluturasii aia din stomac, atunci cad te uiti la iubitul tau si zambesti, doar asa, ca iti poti odihni ochii, pe chipul lui.