Pai, dupa ce Adoratul si-a stricat laptopul si a constatat ca nici desktopul nu-i mai merge a intrat in posesia amaratului meu laptop. Si am fost, ca sa zic asa, rupta de blogul meu.

Dupa ce ca doar in week-end am timp sa mai scriu si eu ceva pe blog, si atunci primesc restrictii ca nu mai am de unde sa scriu.

Daca am vazut ca nu am mare lucru de facut, mi-am facut curatenie in casa. Din aia cu sters pereti si geamuri. Apropo de pereti, stie cineva un antidot bun pentru mucegai? Am incercat cu solutii speciale, cu clor, cu orice. Dupa vre-o 2 saptamani trebuie sa reincep operatiunea daca nu vreau sa ma imbolnavesc de mai stiu eu ce, pentru ca florile nesuferite reapar constant, asa, ca sa-mi faca in ciuda, dupa toata munca depusa de mine sa le extermin.

Putin plictisita, am ajuns la munca si, dupa ce am facut ceea ce aveam de facut la prima ora, am hotarat ca mi-e dor sa scriu.

In seara asta am program de facut mancare, dupa ce in weekend Adoratul m-a rasfatat cu pui pane in iaurt si file de peste mediteranean, asa, ca mi-a stricat programul de weekend. Cam ce sa fac sa fie repede si bun si sa mai ramana si pentru maine un pic?

Traim intr-o rromanie, lume, in care legile sunt create doar ca sa fie, in care domina legea celui care are mai mult tupeu.

Din cauza asta, fiecare face ce vrea. Cei din industria alimentara, suporta controalele de la OPC, prin platirea unor amenzi de nesimtit la “buzunarul” lor. Nu mai zic ca amenzile se dau si in functie de cat de mare e sacosa celor care vin in control.

Deşi ordinul încadrează “Salamul de vară” şi “Cârnaţii Cabanos” în categoria preparatelor din carne “fierte şi dublu afumate”’, controlul a depistat existenţa de preparate din carne care se comercializau sub aceste denumiri deşi erau numai produse “fierte şi afumate”..

Lucru destul de grav zic eu. Chiar si carnea pe care o cumperi, sa zicem o pulpa de porc, este injectata cu apa ca sa atarne mai greu la cantar, sau porcii respectivi sunt hraniti cu mai stiu eu ce hormoni de crestere pe care noi, ii consumam indirect. Deci conteaza si modul de crestere al materiei prime.

Am ajuns la un stadiu in care industria alimentara este pusa in imposibilitatea de a produce alimente naturale. Sunt rafturi cu produse naturale, care sunt la preturi absolut necompetitive. Cu alte cuvinte, daca vrei sa mananci sanatos, trebuie sa platesti mult. Si nici atunci nu poti evita conservantii si colorantii naturali si identic naturali din produse.

Am observat ca puii de tara, crescuti de “bunica” cu boabe, intr-un timp mult mai mare, au o cu totul alta consistenta, sa nu mai zic de gust.

Si atunci de ce mai sunt surprinsi conducatorii nostri atunci cand controalele medicale, in special in mediu urban, au aratat ca problemele de vedere, cele de creştere, obezitatea şi afecţiunile coloanei vertebrale sunt cele mai răspândite boli printre preşcolari şi elevi - viitorul nostru, cu alte cuvinte, este unul bolnav.

Suntem prinsi intre o alimentatie sanatoasa, scumpa, care nu este eficienta ca si productie - cantitati insuficiente si timpi de productie mari - si nevoile oamenilor cu posibilitati reduse, care nu realizeaza sau nu au posibilitatea sa reactioneze.

Uneori ma intreb daca este un lucru pozitiv atata evolutie, atata poluare, atata suprapopulatie. Mi-ar place sa ma retrag undeva la tara, sa pot sa imi cultiv hrana, sa pot sa traiesc fara stresul oraselor. Nu stiu daca mi-ar place sa traiesc fara internet, fara televizor, fara apa curenta.

Nu pot sa vizionez incotro va evolua umanitatea, care va fi viitorul pas al evolutiei. Nu pot sa vad un pas urmator pentru ca dezvoltarea asta din domeniului IT lasa atat de putin loc sa ne mai imaginam si altceva. Poate doar colonizarea altor planete. Asta dupa ce, ca niste paraziti, vom exploata tot ce se poate exploata pe paneta aceasta, careia noi ii zicem casa.

Pentru ca tot este un subiect la moda cu despartirile astea: Andreea Raicu de Tudor Chirila, Mihaela Radulescu de Dl. Elan si exemple ar tot fi.

Dar nu despre ele vreau eu sa vorbesc, pentru ca toata lumea vorbeste. O cunostinta, de-a mea, s-a despartit de prietenul ei cu care era de 10 luni (cunostinta are 24 de ani). S-au certat destul de urat.

El i-a facut lista de inventar cu toate obiectele pe care i le-a daruit de-a lungul celor 10 luni de cand sunt impreuna. Si i-a cerut restituirea tuturor obiectelor. Nici macar nu stiu despre ce obiecte este vorba: poate un ceas, un inel, papitzoi de plus, na’ ca orice indragostiti.

Cum Doamne iarta-ma sa fii atat de badaran sa faci asa ceva? Nu se presupune ca atunci cand faci un cadou cuiva este pentru ca il faci din inima, ca vrei ca persoana respectiva sa fie incantata si mai ales, cadoul nu este pentru totdeauna?

Sau specifici, atunci cand il dai: acest cadou este dat in folosinta pe durata relatiei si, la incetarea contractului - relatiei, se vor restitui integral, asa ca un contract ce comodat.

Am fost atat de socata de acest lucru ca nu am putut sa nu scriu despre asta. Mai ales ca ieri, in urma tuturor lucrurilor penibile care s-au intamplat, a venit sa o caute, sa vorbeasca. Ce? Ce ai putea sa vorbesti cu un asa badaran. Oare dragostea se masoara in cadouri si atunci cand ea dispare, dispar si cadourile? Habar nu am!

Nu pot sa inteleg situatia asta pentru ca nu am fost pusa niciodata in situatii atat de incomode. Oare ea va trece peste si se vor impaca? Din punctul meu de vedere, ar fi o fraiera, dar, nu cred ca e treaba mea.

Nici nu stiu ce sa zic: nici nu mi-ar place sa am cadouri de la fosti; le returnez de buna voie daca nu doresc sa le am, dar sa-mi fie cerute, si sa mai si vina sa mai discutam… nu vad ce am mai putea vorbi, nu?

Ce face diferenta dintre un tip care o duce rau si un invins? Atitudinea!

Modul in care privesti o intamplare din viata ta, de cum te corelezi la lumea din jurul tau, cum te apreciezi sau nu intr-un anumit moment. Asta este tot ceea ce face diferenta. Atitudinea!

Care nu s-a simtit prost la un momentat, atunci cand a mancat vre-o inghetata in oras si s-a murdarit pe bluza atat de alba (parca fac reclama la dero), lumea ta s-a prabusit, toata lumea se uita la bluza ta, mai bine erai dezbracat(a) decat pata aia deasupra buricului.

Lumea ta se reduce la acea pata, uiti cat de bine te simteai acum 30 de secunde, inainte de accident. Si care ar fi problema: decat sa te ia transpiratiile de jena sau nervi si sa-ti blestemi soarta, mai bine ai face o gluma si ai trece peste, limitand asta doar la capitolul de marca de dero sa cumperi sa fii sigur ca iese pata si sa revii repede la cat de buna este inghetata ta.

Ti-ai pierdut slujba, stai cu chirie si nimeni din jurul tau nu iti plange de mila. Asa, si? Lumea nu a incetat sa se invarta cand tu ai dat un pic de probleme. In loc sa te gandesti ce metode de suicid sa aplici sau in ce categorie de alcool sa iti inceci amarul, mai bine ai pune mana pe anunturi si ti-ai cauta un job. Intre timp fa plimbari lungi, fa ce iti doreai sa faci cand erai atat de ocupat cu jobul si care sa nu implice cheltuieli si sa vezi chestie, soarele va rasari si maine.

Ai probleme cu profa care tine cu tot dinadinsul sa-ti dea cosmaruri si sa te lase corijent, sau mai rau, repetent? Lumea ta se limiteaza la cum rad colegii de tine mai rau, la cum o sa iti faca capul tandari ai tai acasa pe baza de corijenta? Foloseste-ti un pic capul, pune burta pe carte si inceteaza sa te gandesti la cum sa faci in asa fel sa copiezi data viitoare la teste. Ia lucrurile asa cum sunt, nimic nu pare sa exprime o tagedie atat de mare.

Nu pot sa nu imi para rau cand aud la Stirile de la ora 5 : alt sinucigas. Cand te gandesti ca totul tine de felul in care alegi sa privesti viata. Este chiar atat de greu sa intelegi ca nu este nimic atat de grav, care sa nu treaca odata cu timpul. Ca daca azi ti se pare sfarsitul lumii, maine, o sa te trezesti si o sa razi de tine cand o sa-ti aduci aminte cat de stupid ai putut fi ieri.

Sunt genul de om care (vorba proverbului american) daca viata imi da lamaie in loc de miere, voi face o limonada. Ma gandesc ca mai am, daca sunt norocoasa, vre-o 30 de ani de trait pe lumea asta.

Nu vreau sa plec din lumea asta adunand frustrari, gen, daca aveam alti parinti, daca as fi avut bani, daca as fi fost, as fi facut. Viata mea este asa cum este: minunata si de cosmar, dulce si amar, ca viata fiecaruia dintre noi, fiecare cu frustrarile si neajunsurile din ea.

Tot ce pot sa fac, este sa imi promit ca voi incerca mereu sa fiu mai buna, mai inteleapta si sa adopt un mod detasat de a privi intamplarile din viata mea. Asta face diferenta dintre un invins si un invingator: ATITUDINEA.

Auzeam zilele astea cum se cearta vecina cu vecinul de mama focului. El o bate pe ea, ea tipa si il injura de mama focului din neputinta de a face altceva.

E ciudat ca viata iti ofera o gramada de optiuni dar nu faci nimic in directia asta. Esti liber sa alegi, sa divortezi, sa mergi la consilier marital, sa il parasesti pentru o saptamana: te duci la maman ca realizeze ca viata lui nu are sens fara tine si sa vina dupa tine.

Sau sa intelegi ca pur si simplu, indiferent cat de mult incerci sa comunici nu reusesti sa faci mare lucru. Atunci ar fi vremea sa realizezi ca nu esti fericit. Ca ai dreptul si obligatia sa fii fericit si sa-ti analizezi parametrii in care functionezi, inclusiv pe el (ea).

Din pacate sunt foarte rari oamenii care pot sa distanteze logica de inima. Si continua sa faca aceleasi greseli. Vecina stie ca daca il injura ia bataie si totusi o face. Nu poate sa inteleaga atata lucru? Este prea sufocata de supararile pe care el i le face ei?

Ma gandesc la o prietena care este casatorita de 1 an si care mi-a destainuit ca a inceput sa o cam “fure” de la al ei. Cat de neputincioasa m-am simtit punandu-ma in locul ei: sa iau bataie de la omul pe care eu il iubesc ca nu am taiat ceapa solzisori sau mai stiu eu ce. Mi se pune un nod in gat de furie si frustrari.

Cum as mai putea sa continui sa il mai iubesc pe cel de linga mine? Omul care ar trebui sa ma faca fericita, langa care se presupune ca mi-am gasit fericirea vrea sa ma “franga” sa ma “modeleze” sau sa ma “educe” intr-o asemenea maniera.

Cum se resfrange asta asupra personalitatii mele? Cum as putea sa-i mai zambesc vreodata sau sa il iubesc?

Ma uit si inca nu pot sa asimilez ca exista asemenea oameni: calai sau victime. Isi iau rolul in serios si nu fac nimic sa schimbe ceea ce (eu gandesc ca) ar fi gresit.

O victima se complace in tot felul de scenarii fara iesire (pentru ca refuza sa vada mai mult decat au in fata ochilor) iar calaii savureaza placerea de a domina, adrenalina de a modela, de a face cunoscuta frica, fara a lua in considerare ca sistemul lor de valori este nul.

Cred ca doi oameni, care s-au hotarat sa mearga pe acelasi drum trebuie sa inteleaga ca la amandoi trebuie sa le fie bine in relatie. Ca atunci cand au hotarat acest lucru, le era bine. Ca le placea sa-si bea cafeaua dimineata impreuna, ca vor sa faca viata celuilalt mai frumoasa. Pentru ca la un moment dat au considerat ca si-au gasit jumatatea.

E posibil ca ei sa se fi inselat. Nu e nimic mai trist decat asta. Ba da! Sa te complaci in acea relatie esuata!

Iar tipa ceva vecina. Sunt convinsa ca iar si-o ia. Chiar nu e nimic de facut?

Ma uit in fiecare seara, ca un fan inrait ce sunt, la Adoratul meu pe Bloguri. Si ce sa vad: zice sus si tare ca este misogin!
Pai mai omule: la ce te-ai mai insurat? Esti cumva, pe langa misogin si masochist? Iti place durerea sau iti place sa te plangi? Nu iti place sa aiba cineva grija de tine, sa iti pregateasca dimineata camasa calcata si sosete curate, sa te trezeasca cu pupici si voie buna?Sa te faca sa vezi partea buna a fiecarei situatii, cand vii acasa obosit si nervos sa primesti cel mai cald si luminos zambet?
Hm! Sa nu ma faci sa-ti dau motive temeinice de plangeri!!!
Si ma mai enerveaza misoginii de la volan, care, atunci cand vad ca o femeie conduce o masina, au dreptul sa ii taie fata, sa claxoneze ca bezmeticii si sa calce in picioare orice etica. Care, atunci cand ajung acasa considera ca au dreptul sa dea cu pumnul in masa si sa fie serviti, care considera normal sa aplice pumni si palme ca mijloc de corectie in dresajul “sclavei” de langa ei. Care isi ineaca nereusitele si frustrarile in alcool sau mai stiu eu ce alte vicii. Care se simt superiori in fata alesei daca se da cu pumnul, daca se simte sentimentul de dominare total, daca se simte frica! Oameni mici cu egouri si mai mici!
Consider ca oamenii se departeaza din ce in ce mai tare de ceea ce ar trebui sa insemne o casatorie: un parteneriat in care atat drepturile cat si obligatiile sunt egale. Uita faptul ca se casatoresc ca sa le fie bine, sa fie fericiti, sa-si gaseasca implinirea langa un OM. Nu! Tind sa faca exact ceea ce au vazut in jurul lor, la parinti, vecini, rude: sa se ascunda cat mai mult unul de celalalt. De la ceea ce te invata maman’: “- Barbatul nu trebuie sa stie ce bani ai tu! Sa ai intotdeauna ceva la ciorap, ca nu stii cand o sa ai nevoie!” sau “-Uite draga cum vorbeste cu tine! Eu nu asa te-am crescut!” de parca nu asta ai vazut la maman si papa in casa; sau de plecatul cu baietii la o bere de care nu trebuie sa stie ea, de parca ar fi un capat de tara sau ea nu te-ar lasa. Ca se trezesc unii care mai de care sa dea “sfaturi binevoitoare” si cuplul este suficient de naiv si de proaspat sa mai aiba inca un motiv de cearta.
Cred ca acum l-am inteles pe al meu OM! Vorbeste din carti si incearca sa impartaseasca din filozofia lui de viata. Sunt un om, cu bune si cu rele, care a gasit un om care sa iubeasca si care sa fie iubit. Restul este poveste…de iubire!