Cand s-a nascut surioara ei mai mica a fost foarte fericita. Isi aduce aminte ziua in care bunica ei a venit la gradinita si i-a spus: A venit surioara ta acasa!

A fugit pe strazi si nu a bagat de seama atunci cand a cazut si si-a julit genunchii. S-a ridicat, s-a scuturat si a inceput sa alerge iar. Va avea o surioara. Numai a ei. O sa se joace cu ea si va avea grija de ea si o sa fie fantastic.

A intrat in casa si a vazut puiul de om pe pat. A fost fericita.

La inceput.

Apoi au inceput micile servicii pe care trebuia sa le indeplineasca: stai cu fata, vezi sa nu cada din pat: a cazut fata si sora mai mare si-a luat portia de corectie din partea parintilor.

Nu iesi la joaca pana nu ii dai sa manance la fata si pana nu isi face temele - atunci cand a crescut. Timpul putin care ii mai ramasese sa se joace cu copii era umbrit de grija de care trebuia sa o aiba de sora ei mai mica. Nu-i nimic.

Avea o sora mai mica pe care o iubea ca pe ochii ei din cap. In timp, pentru ca parintii aveau intotdeauna prea mult de lucru si copii nu erau pe lista lor de prioritati, a devenit prietena cea mai buna, mama, tata. Erau cele mai bune prietene si se iubeau tare mult. Asa cum trebuie sa o faca doua surori.

Surioara ei mai mica devenise foarte rasfatata. Eforturile pe care sora cea mare le facea ca sa-i faca pe plac, devenisera obisnuinta. Era ca si obligatoriu sa i se faca poftele, nevoile. Acum! Si gata! Numai ca rasfatata nu a realizat cat de mult cere de la un copil un pic mai mare ca ea.

Asta pana cand, s-au facut mari, sora mare s-a casatorit, a facut un copil, tot o fata, si a inchis orice discutie in ceea ce priveste o surioara sau un fratior pentru fetita ei.

Si sora cea mica a inceput sa vada cate eforturi a facut sora ei mai mare pentru ea si a realizat cat de absenti parinti au avut ele in viata lor. A cui a fost vina ca un copil nu a avut copilarie? A surorii mai mici sau a parintilor care au facut un copil pe care l-au lasat in seama altui copil?

Tu cati copii iti doresti?
Crezi ca e normal ca fratii mai mari sa aiba grija de fratii mai mici in absenta parintilor?

Azi am avut o zi fantastica! Adoratul m-a plimbat in …Dobrogea. Am fost peste tot: Medgidia, Ciocarlia, Lumina, Ovidiu, Lanurile, Valea Dacilor, Tuzla, Techirghiol, Eforie Nord si Sud, 2 Mai, Vama Veche. Ne-am plimbat ceva. Pentru ca nu cred ca am insirat toate localitatile in care am fost azi.

Cand am fost la Techirghiol am fost la vestita Manastire. Mai trebuie sa mai fac o confesiune pentru a putea trece la ceea ce ma framanta pe mine cu adevarat: sunt in perioada “aia” a lunii, sunt “cu musafiri” … intelegeti voi. Ajung la manastire sfioasa si evlavioasa ca orice credincioasa. Ma gandesc sa intreb o maicuta daca este vreo problema cu “problema mea”. Si incepe sa imi insire ce nu am voie sa fac:

NU am voie sa intru in biserica
Nu am voie sa ating icoanele sau alte lucruri sfinte
NU am voie sa aprind lumanari
Nu am voie!

Ce am eu mi-a dat Dumnezeu! Este un dar pe care il am de la EL. Inseamna ca pot sa dau viata! Nu este nimic nefiresc! Asta in ochii mei! Nu stiu cum se poate ca religia sa ma faca sa ma simt “murdara”, sa ma stinghereasca, sa ma faca sa ma simt nedemna pentru a pasi in biserica? Ma face sa ma simt criminala si pacatoasa ca fac dragoste cu sotul meu in perioada de post si ca mananc carne sau lapte miercurea si vinerea care sunt si ele motive ilare si superstitioase, dar pe care le accept ca fiind niste sacrificii de curatare a trupului sa zicem…dar pentru asta?

Ce porcarii. Se mai ingrijoreaza preotii de ce sunt tot mai putini practicanti ai ortodoxismului in era asta ultrainformationala in care “Crede si nu cerceta!” aproape ca nu mai poate exista. Asta este chiar o aberatie. Sa nu ai voie sa… pentru ca… WTF???